Din Marginimea Sibiului

Tipologic iia mărgineancă aparţine cămăşii femeieşti cu umeraşi şi şire pe mânecă, Mărginimea Sibiului fiind considerată de specialişti ca fiind zona de baştină a acesteia. Corpul iiei este format din patru foi şi jumătate (una şi jumătate pentru piept şi câte una pentru spate şi mâneci) şi şase clini (câte unul în fiecare parte, pe toată lăţimea pânzei numit petec de la susoară la vale, câte unul de lărgire sub braţe, care primeşte broasca şi băgătura).

Costum din Colectia Etnografică Gabriel Boriceanu

Iia este încreţită sub guler, format din beată – prima bentiţă brodată şi ciupag – cusătura de pe încreţ, şi are gura amplasată, la femei, în partea stângă, caz în care se închide cu moş şi babă şi în faţă, la fete.

Decorul, realizat cu lânică sau mătase, era amplasat la gât şi la mâneci. Motivele de la beată (ţesută şi aplicată ulterior) sunt de factură geometrice, brodate cu arnici şi fir metalic auriu. Pe mâneci motivele sunt situate în dreptul umărului sub forma unui galon numit altiţă, de-a lungul mânecii coborau două şire lungi (umbreje) şi între ele, plecând din altiţă, şire de cusături, podogheli şi la încheietura mânecii, la pumnaş, care se poartă întors sau drept.

În zonă s-a îmbrăcat şi o cămaşă de lucru, simplă, croită dintr-o singură bucată de pânză tăiată la mijloc, pentru formarea gurii gâtului, la care se adaugau mânecile. O variantă a iiei încreţită la gât, cu fodori de mici dimensiuni este atestată grafic încă din secolul al XVIII-lea. Fodorul este un volan, care se formează prin încreţirea pânzei, la încheietura mâinii şi este garnisit cu dantelă croşetată cu igliţa şi apoi cu suveica numită cipcă sau colţi. Peste încreţitură sunt brodate motive geometrice.

De la brâu în jos se îmbrăca fusta albă. La început, poalele erau prinse de corpul cămaşii, ţesute fiind din fuior, bumbac sau pânză de mestecat, alese cu vărgi roşii şi confecţionate din două foi şi patru clini. În timp acestea se despart de corpul cămăşii şi devin de sine stătătoare. Realizate, treptat, din pânză de bumbac, de tip industrial poalele încep să se încreţească şi să se plieze (Poiana Sibiului). Monocromă din punct de vedere cromatic, fusta prezintă un decor rezultat din tivitură şi mai rar, prin aplicaţii – în partea inferioară spre tiv, de dantelă albă, de factură industrială.

Peste poale puneau şurţa şi cătrinţa. Şurţa din lână se purta în faţă, era ţesut în 4 iţe şi compus din două foi unite central cu cheiţă. Ornamentată prin învărgare în jumătatea inferioară, şurţa era tivită la poale cu feston şi garnisită cu ciucuri. Cătrinţa din lână se aşeza la spate şi era ţesută în două iţe, din lână, compusă dintr-o singură foaie cu marginile festonate şi uneori garnisită la tivul inferior cu dantelă croşetată în casă. Între cele două războaie mondiale, în Mărginime şi ca de altfel, în toată zona Sibiului sunt preferate cătrinţele de culoare neagră. Odată cu iia cu ciocănele se răspândesc cătrinţele negre sau foile, de formă dreptunghiulară, decorate, prin brodare sau imprimare, similar sau cu mici diferenţe între ele. Marginile sunt întărite cu feston şi sunt garnisite cu cipcă sau colţişori. Din postav negru, cele două cătrinţe se deosebesc prin ciucurii, păstraţi de la şurţa de lână, care înfrumuseţează piesa aferentă părţi din faţă. În zonă, se menţine, la fete, obiceiul de a nu purta cătrinţa la spate până la vârsta majoratului, atunci când i se permitea să participe pentru întâia oară la hora satului. Cu timpul, sub influenţa oraşului apar diferite tipuri de cătrinţe precum şi şorţuri din satin negru.

În întreaga zonă sibiană exista obiceiul ca o fată să îmbrace cheptarul de piele la vârsta de 14 ani, atunci când i se permitea să participe la joc.Pieptarele din piele de miel, purtate cu blana înăuntru păstrează o răscroire mare la piept şi la mâneci, strânse pe corp şi fără mâneci, bogat ornamentate cu aplicaţii de meşină şi împletituri fine în tonuri de roşu, verde, maro. Sistemul de croi şi modul de ornamentare au dat naştere unor diferenţieri locale: înfundat la Răşinari şi despicat la Sălişte.

La mijloc femeile se încing cu un brâu, denumit de la sat la sat: cingătoare, brăcire, bete, bertele. La început brâul era ţesut în 4 iţe, din lână, ales cu vărgi late sau mai înguste, în nuanţe de albastru închis sau negru. Într-o epocă dominată de spiritului naţionalist, brâul devine tricolor, roşu, galben şi albastru. La început era ţesut la război, pentru ca mai apoi să fie înlocuit cu o bandă tricoloră, achiziţionată din comerţ. Din punct de vedere terminologic brâul preia şi denumirea de tricolor.