Cămașa, bine chibzuită în croi, raportând cu multă grijă, forma sa siluetei corpului femeiesc, este atent elaborată și din punct de vedere decorativ, constituind, prin ornamentica sa punctul de rezistență al împodobirii vestimentare. Decorul este organizat în spații diferit dimensionate, bine delimitat în așa numiții câmpi ornamentali, reprezentați pe multiple sisteme compoziționale. Remarcăm o schemă de ordonare a decorului, în funcție de structura piesei, impusă de elementele sale decorative și de liniile de croi. Aceasta formează o urzeală care dictează repartiția câmpilor ornamentali în cadrul cărora, motivele decorative, elementele dinamice își desfășoară inepuizabila lor bogăție de culori.
Astfel, iile prezintă o succesiune ritmică de spații ornamentale, care alternează cu simplitatea fondului, o ritmare de forme, de pete de culoare, într-o strictă dependență unele față de altele. Compoziția ornamentală este astfel concepută încât subliniază pe de o parte liniile croiului, iar pe de altă parte pune în valoare însăși motivul ornamental, realizând un decor de efect, printr-o permanentă interdependență a croiului cu ornamentul, deci a formei cu compoziția ornamentală și cromatică.
Punctul de greutate în proporționarea câmpilor ornamentali este dirijat cu predilecție spre umeri, brațe și piept, rolul polarizator revenind acelora care conturează silueta și care decid clasificarea tipurilor ornamentale. În afară de suprafețele menționate se decorează jurul gâtului, partea inferioară a mânecii, marginile poalelor și spatele. Se poate înfrumuseța și numai o parte din spațiile destinate ornamentării, în acest caz însă, umerii și piepții nu rămân neîmpodobiți.
Cromatica desfășoară la rândul său inepuizabile combinații, excelând într-o exuberanță policromă specifică zonelor din Nordul Moldovei, înlocuită în unele zone, ca de exemplu Oaș, prin intensitatea tonurilor, dominate de roșu, gama celorlalte culori neavând decât rolul de a evidenția culoarea dominantă.
Pe la începutul secolului al XIX-lea, în întreaga zonă, culorile preferate pentru broderii, erau portocaliul, roșul aprins și vișiniul. Cu timpul aceste culori au început să fie utilizate doar de huțuli, care de asemenea încep să le părăsească după Primul Război Mondial. În perioada 1870- 1890, gama cromatică suferă o nouă schimbare, aceasta fiind reprezentată prin roșu, negru, portocaliu, albastru, alb, galben. O schimbare radicală apare în zona Câmpulungului Moldovenesc în primii ani ai secolului al XX-lea când gama cromatică suferă o transformare, renunțându-se la culorile puternice, cămășile având un colorit mult mai sobru.
Negrul începe să fie folosit din ce în ce mai mult, atât pentru altiţe cât și pentru râuri. Punctele de cusătură și ele se schimbă, trecându-se de la cusăturile realizate în „cruciță” și „jumătate de cruciță”, la o „cusătură în puncturi” mult mai fină și mai greu de realizat. Cămășile din această perioadă devin aproape monocrome, singurele pete de culoare fiind încrețeală și micile puncte de culoare din altițe. Pentru perioada interbelică, cămășile acestei regiuni devin adevărate opere de artă, se trece de la ornamentarea aproape monocromă la o explozie cromatică, culorile pastelat fiind cele mai îndrăgite. Rozul,albastrul deschis, verdele, galbenul, albul și negrul sunt preferate. Pentru cămășile de mireasă este ales albul și galbenul sub influență orășenească. După 1950, se renunță la aceste culori pastelate în favoarea unui colorit sobru, bazat pe negru,pe maro, și pe nuanțe de roșu.
Costum din Colectia Etnografica Horatiu Silviu Ilea
Text Horatiu Silviu Ilea
Photographer Ileana Radulescu.Photography
Credit Etnotique