Portul cu cratinte din sudul Transilvaniei
Portul cu crătințe face parte din costumul de sărbătoare sau de toate zilele,al româncelor din Transilvania de sud. Termenul de „crătința” este des intalnit aici, desemnand acelasi lucru cu zadiile sau cătrințele din restul Transilvaniei , purtate pereche (cate doua,una pentru fata ,cealalta pentru spate).
,,Referindu-ne la satul Mateiaș de unde am cules informații ,aflăm că portul cu crătințe este atribuit fetelor nemăritate. Ele îmbracă ia cu altiță peste cot ,poale și fusta alba încrețită,curea cu mergele pentru talie si bundă (pieptar). Crătința,una in spate si alta în față ,niciodată identice,însă model asemănător, se poartă în zile de sărbatori „de catre fetițe,fete,iar de femeile de toate vârstele,numai la spate (în față se pune șurțul din lană ,lat din trei foi). În trecut crătința, era piesa obișnuită a portului femeiesc ,se purta în fiecare zi. Ultimele femei care n-au purtat rochie ci numai crătințe au fost Sorea Ana decedata in 1936 si Surdila Bucura ,decedata in 1943.”(Mateiasul in arta populara si foclor ,Brasov 1974,Iosif Ioan) .
Mateias este asezat la punctul de intalnire a trei zone etnografice diferite: Tara Oltului,Tara Barsei si Valea Tarnavelor. Datorita influentei lor,s-a format aici o subzona distincta,din toate punctele de vedere. In obiceiuri exista influenta Tarii Oltului, in piese de ornament ,podoabe , influenta Brasovului ,iar in imbracaminte, sunt multe asemanari cu portul de pe Tarnave. Satele : Mateias,Bogata si Fantana,asezate in extrema nordica a TARII OLTULUI , la poalele Persanilor ,prezinta o nota specifica in cadrul portului din zona Rupea. Fiind mai departe de centrele mari,populate, facand ,in trecutul indelungat ,parte din acelasi domeniu feudal,oamenii ocupandu-se mai mult cu pastoritul decat cu agricultura,aici s-a pastrat mai bine portul cat si obiceiurile din batrani.