Obiceiuri de nunta

Pe întreg teritoriul etnic românesc, logodna este un act prealabil prin care două neamuri îsi manifestă hotărîrea de a face schimburi matrimoniale, nunta este precedată, de asemenea, de ceea ce, potrivit modelului  riturilor de trecere, reprezintă desprinderea de o stare, de un statut, pentru a putea trece într-altă stare, a intra într-o categorie cu alt statut.

Actul desprinderii de grupul de vîrstă este obligatoriu pentru amîndoi partenerii. El are loc în ajunul zilei de nuntă, cînd fetele pregătesc cununa miresei si băieții steagul mirelui. Despărțirea miresei de grupul de vîrstă este marcată printr-un cîntec, act poetic si muzical. în unele zone, despărțirea aceasta se făcea cînd mireasa îmbrăca hainele ceremoniale si cînd, pentru a se găti de nuntă, mirele era bărbierit ceremonial. în ceremonialul nunții mireasa este însoțită de două-patru reprezentante ale grupului de vîrstă, druștele, iar mirele de stegar, care este si maestrul de ceremonii.

Dar desprinderea ceremonială se făcea nu numai de grupul de vîrstă, ci si de familie. Dacă pentru grupul de vîrstă despărțirile erau simetrice la mire si la mireasă, despărțirea de familie avea loc numai pentru mireasă, fiindcă în sistemul local doar ea îsi părăsea familia pentru a trece, a se integra în familia mirelui. Totusi simetria nu era total abandonată în ansamblul sistemului obiceiurilor tradiționale. Ea era compensată printr-un act ce s-a păstrat într-o altă zonă din nord-vestul țării, în Bihor. Aici, atunci cînd mirele vine să ia mireasa.Pentru a o conduce la cununie, el este supus unor probe. I se pun, sub formă de ghicitori, astăzi ritualizate, o serie de întrebări prin care el trebuie să facă dovadă de istețime si de standardul de cunostințe necesare statutului nou pe care îl va avea. Este, poate, un act compensator, un moment care marchează acceptarea lui de către neamul miresei. Familia miresei pierdea în chip real un membru, deci se dezechilibrează dar accepta ceremonial, metaforic, un altul si îsi restabilește ca de multe ori în rînduiala etnologică a lumii, echilibrul prin saltul în metaforă pe care îl reprezentau actele ceremoniale.

 Dintre obiceiurile nunții amintim venirea mirelui cu alai la casa miresei, colăceriile, jocul bradului, punerea salbei, iertăciunea, încărcatul zestrei,vădrăritul, plecarea la cununie, cununia, întoarcerea cu alai de la cununie, masa mare, darurile, hora miresei, luarea betelei, zorile. Chemarea la nuntă se făcea sîmbătă de către unul sau mai mulți flăcăi, rude sau prieteni ai mirelui, îmbrăcați în haine de sărbătoare. Chemătorii aveau o ploscă de vin sau de țuică cu care închinau celor invitați. Ei colindau satul însoțiți de un taraf de lăutari care cînta Cîntecul chemării. Intrau în casele celor pe care doreau să-i invite, cinsteau cu ei si le făceau cuvenita poftire.

Împodobirea bradului se făcea Ia casa mirelui, vineri sau sîmbătă seară. La împodobirea bradului flăcăii veneau chiuind. Odată cu ei veneau si fetele si, mai tîrziu, cei căsătoriți si bătrînii. Mama mirelui aseza în mijlocul odăii o masă joasă cu trei picioare pe care punea un colac sau o pîine presărată cu sare în care înfigea o lumînare. Mirele cinstea flăcăii cu țuică, apoi începea împodobirea bradului. Crăcile se retează la tulpină astfel încît să formeze trei sfere, una mai mare jos, una mijlocie si una mai mică spre vîrf. Apoi bradul era împodobit cu panglici multicolore, cu flori de hîrtie si beteală. în vîrful bradului se punea o batistă colorată. Bradul astfel împodobit era înfipt în pîinea de pe masă, lîngă luminarea stinsă. în jurul lui se încingea hora. Nuntasii petreceau apoi cu mîncare si băutură pînă în zori.

Sîmbătă în zori, brădarul vine Ia casa mirelui călare. Calul era împodobit cu flori si panglici la frîu. Brădarul era îmbrăcat în haine de sărbătoare si avea bici cu pocnitori-Sosit Ia casa mirelui, el descăleca si primea de la mire o ploscă cu vin pe care o atîrna pe umăr, lua bradul, încăleca din nou si, în trap iute, pe căi întortocheate, pornea spre casa miresei. în drum se ferea să nu fie oprit de dusmani sau să nu dea peste „prilejuri". Cînd se apropia de casa miresei, pocnea din bici pentru a-si vesti sosirea. Tatăl miresei deschidea poarta si îi ura bun venit. Brădarul se apropia de  casă, spunînd: „Tînăru nostru 'mpărat / De dimineață s-a culat / Si plecînd prin sat la noi / M-a găsit la o turmă de oi / ci tare m-a rugat, / Să fiu brădar / Ca mîndru arțar, / Să-i iau truda de-o noapte, / Stropită cu lacrămi de lapte, / S-asa am plecat / Cu murgu-nstrunat, / Cu palosu-ntr-o mînă, / Cu bradu-n-altă mînă, / S-am trecut văi, / Am ocolit pe după clăi, / Pe drumuri nebătute, / Prin ape nescăzute, / Ca sa ajung la Dumneavoastră"

Mireasa cu mama ei si cu fetele prietene ieseau în prispă. Cînd le vedea brădarul spunea: „împărăteasă mireasă, / De-mpăratul nostru aleasă, / Bine te-am găsit sănătoasă!" (ibid.).

Mireasa si femeile răspundeau: „Bine-ai venit sănătos, / Cu un brad frumos" (ibid.).

Brădarul continua: „La fața dumneavoastră mă-nchin / Ca la o ramură de măslin / Si vă aduc acest brad înalt, / De-mpăratul nostru-mbrăcat, / Să-1 stăpînesti voioasă / Cu toată casa, sănătoasă. / Si mi-a zis împăratul nostru, / Să fie în cinstea si auzul vostru, / Ca să-1 înălțați / Si să-1 împlîntați / Sus pe vîrf de munte / Unde-s fete multe, / Ca ele să-1 stropească, / Să nu se-ofilească. / Dacă muntele e departe, / Si n-aveŃi care ferecate, / Apoi tînăru nostru-mpărat / La față s-a-nbujorat / Si asa mi-a cuvîntat: / Pe a Dumneavoastră casă / Să-ntindeți o masă / Ca la o împărăteasă, / D-acolo să vă rotiți, / Un locsor bun să chitiți / Pentru cinstea mîndrului nostru-mpărat / Si acestui sfînt si blagoslovit brad. / Să nu vă uitați în vîrful patului, / C-a acolo e cuibul bărzoiului, / Nu pe cele cosare / Pline cu cuiburi de cioare, / Nici în vîrful nucului, / Unde-i cuibul cucului, / Să vă uitați la toarta cerului, / Sa aruncați inima fierului / Si să atîrnați o scăricică / Pe und-m-oi sui fără frică / S-acolo-n naltul cerului / Să facem cinstea bradului. / Ei, acum nu vă zgîiți / Si ochii la mine beliți, / Si acum în grabă / Să vă faceți de treabă / Si eu, drumeț de sate / Cu oalele sparte, / Mă-nchin cu sănătate /La Dumneata, cinstită mireasă, / Cu față de mîndra crăiasă, / Si să cotrobăiesti Prin cele unghere, / Să găsesti niscai uscate pere. / De n-or fi pere uscate, / Nu strică nici prune afumate, / Să le arunc în ăle guri căscate, / Că au rămas nemăritate. /Asa zic si eu / Ca un paraleu. / Si dacă vă-ți potrivi, / înapoi oi porni / Si aici n-oi mai veni. / Asa vă zic cu sănătate, / La vară bucate, / La mulți ani cu sănătate! / Să trăiți!" (ibid, p. 18).

 Apoi brădarul descăleca, scotea plosca si închina. Ținând bradul în mînă făcea o horă împreună cu tineretul. Tatăl miresei aducea o prăjină lungă de 5-8 metri, lega bradul de prăjină si îl aseza la colțul de răsărit al casei. Brădarul si nuntasii intrau în casă unde erau ospătați. Mireasa dădea brădarului o batistă înflorată, salba de galbeni si cămasa mirelui. După ce petreceau pînă spre amiază, brădarul se întorcea la mire căruia îi preda salba si cămasa. Brădarul era un trimis al familiei mirelui, al celuilalt neam, deci trebuia să se ferească de dusmani si de piedici. Dacă mirii erau din sate deosebite, piedicile erau mai mari si se puneau în calea alaiului de nuntă cînd mireasa pleca în satul mirelui. Pînă nu de mult ele erau reale: poduri stricate, gropi acoperite cu frunze, mărăcini pe cale si chiar bătăi. Alteori, piedicile aveau un caracter de rit: făcături, mult mai grave decît cele reale pentru cei care trăiau sub imperiului credințelor superstițioase. Mai tîrziu, si astăzi tot mai des, ele sînt simbolice si sînt privite cu umor.în Orația brădarului, mirele apare ca tînăr împărat, iar mireasa ca împărăteasă. în general, în poezia nupțială în care desfăsurarea este deplasată într-o lume fabuloasă, mirele apare ca tînăr împărat. Orația are si ea la bază, ca si multe colinde, cîntece de seceris si alte cîntece si urări rituale, descrierea obiceiului ca atare, presărată cu elemente fantastice inerente. Bradul apare ca simbol de tinerețe si fertilitate si, ca atare, trebuie asezat la loc de cinste. El era trimis ca un mesaj solemn cu închinări si urări de sănătate.

Bărbieritul ginerelui era, de fapt, gătirea de nuntă a mirelui si avea loc duminică dimineața. Mirele era asezat pe un scaun în mijlocul odăii, înconjurat de flăcăi prieteni. Unul din ei îl bărbierea, pe cînd lăutarii cîntă cîntecul ceremonial. După ce era bărbierit, mirele se îmbrăca de nuntă, îsi punea cămasa trimisă de mireasă si în piept floarea de lămîiță cu beteală.

Poezia cîntecelor de despărțire ce se cîntau mirelui la bărbierit era plină de aluzii ironice si avea o notă veselă, nu era jalnică precum cea care se cînta în acelasi moment miresei. Poezia vorbea, pe un ton de laudă exagerată, mai mult despre isprăvile de flăcău ale mirelui, decît despre perspectivele căsniciei care, în formele de viață tradițională, nu s-a prezentat niciodată pentru mire în culori atît de sumbre ca pentru mireasă. Iată un astfel de cîntec din Muntenia, citat de S. FI. Marian (Nunta la români):

„Foaie verde de bujor, / în luna lui cuptor, / Veni vremea să mă-nsor, / Toate fetele mă vor. / O boață de preoteasă, / Nu mă lasă să-mi fac casă. / Dă cu spuză pe fereastă / Să mă vază, să mă arză, / Să-mi arză luminile, / Să nu mai văd fetele / Foaie verde de susai, / De mititel mă-nsurai, / Frumoasă mîndră luai. /Aoleo! mîndruța mea / Subțirică ca soba, / Dreaptă ca cobilița".

Sau:

„Cînd iubeam eu la copile, / Eram voinicel în fire, / Iar acusi m-am însurat, / Multă dragoste-am stricat. / N-am stricat numai pe-a mea, / Ci-am stricat pe-a multora"

Duminică dimineața, în casa miresei, se pregăteau batistele si buchețelele cu beteală pentru flăcăi, cămasa soacrei si a socrului, darurile care se vor da la masa mare. După aceea, mireasa se ducea la fîntînă sau la rîu să ia apă. în acest scop, la capătul unui resteu de la jugul boilor se lega o batistă, apoi resteul era trecut prin toartele unei vedre. De un capăt al resteului ținea mireasa, de celălalt, vădrarul. Ei porneau spre apă în timp ce lăutarii cîntau cîntecul ceremonial respectiv. După ce aduceau apa în mijlocul curții, mireasa stropea cu un mănunchi de busuioc spre cele patru zări. Cu apa rămasă în vadră fetele se stropeau una pe alta pentru a se mărita cît mai curînd. în jurul vedrei se încingea o horă, în care mireasa juca alături de vădrar. La un chiot al lăutarilor, vădrarul trebuia să apuce batista de la resteu pentru a nu i-o lua alții înainte si a-1 face de rîs. în obiceiurile de căsătorie apa avea rosturi de propițiere, dar si rol profilactic. în acest moment ea era menită să apere mireasa si pe nuntasi de forțele răufăcătoare. Scosul apei din fîntînă era pentru mireasă o probă, un act prin care dovedea că poate să se căsătorească.

După acest act ceremonial, mireasa, însoțită de fete, intra în casă si începea să se pregătească pentru nuntă. I se punea rochia de mireasă, ghetele cumpărate de mire, era încinsă cu bete frumoase, iar părul împletit i se aseza în formă de cunună pe cap. Apoi era asezată pe un scaun în fața oglinzii si i se punea sovonul (voalul), beteala si lămîița-în timpul acesta lăutarii cîntau:

,,Frunză verde, mătăcină, of, of, / Ia-ți, mireasă, ziua bună, of, of, of, / Ia-ți, mireasă, ziua bună, of, of, / De la frați, e ia surori, / De la grădina cu flori, / De la strat de busuioc, / De la  fetele din joc, / De la frunza cea de brad, / De la puiul cel lăsat, / De la frunza cea de nuc. / - Rămîi, maică, eu mă duc // Plîngi mireasă, te omoară, / Că n-ai mai pune beteală, / Nici la coadă floricele, / Nici în degete inele, / Si nici în urechi cercei, / Nici n-ai sedea cu flăcăi. / Cununița ta cea verde, / Cum te scoate dintre fete, / Si te dă-ntre neveste! / Si cununa cea de flori / Te pune între nurori. / Cîntați, fete, si horiți / Pînă sunteți la părinți, / Cîntați, fete, horile / Si vă purtați florile. / După ce v-oți mărita, / Horile n-ăți mai juca, / Florile n-ăți mai purta. / Copilită cu părinți, / La ce focu te măriți / Că mila de la părinți / Anevoie-ai s-o mai uiți. / Că mila de la străini / Ca gardul de mărăcini, / Si mila de la bărbat / Ca frunza de plop uscat, / Cînd gîndesti că te umbresti, / Tot mai rău te dogoresti, / Cînd gîndesti că trăiesti bine, / Atuncia e vai de tine! / Săriți, flori, de-mbobociți, / Că mie nu-mi trebuiți. / Pînă ieri cu fetele, / Azi sunt cu nevestele. / Bate, vîn-tule, prin munți, / Ado-mi dor de la părinți; / Bate-mi, vîntule, prin flori, / Ado-mi dor de la surori; / Bate-mi, vîntule, prin brazi, / Si-mi ado dor de la frați!"

După ce terminau, lăutarii începeau să cînte un joc. La auzul melodiei de joc, flăcăii din curte răspundeau cu chiote. Mireasa iesea afară si intra în horă. După aceasta se asezau cu toții la masă. Cîntecul de la punerea betelei marca încă un moment de despărțire al miresei de fete si de casa părinților. Despărțirea de părinți si plecarea între străini, ca si despărțirea de fete era unul din momentele de culminare lirică în desfăsurarea ceremonialului căsătoriei. La acest moment, cum am văzut, flăcăii nu asistau. Ei răspundeau de afară cu chiote atunci cînd despărțirea era efectuată, marcînd prin aceasta, în desfăsurarea dramei, o victorie.

Unul dintre momentele cele mai importante în ceremonialul propriu-zis al nunții era sosirea alaiului mirelui la casa miresei. Alaiul se forma astfel: în frunte colăcerul cu plosca, brădarul si cîțiva flăcăi îmbrăcați în haine de sărbătoare, călări pe cai împodobiți cu flori si panglici, în mîini cu bice pocnitori. în prima trăsură stătea nasul cu ginerele, în a doua nasa, fetele si nevestele mai tinere, în celelalte neamurile nuntasii si, în sfîrsit, lăutarii. Printre flăcăii călări era si cel care purta salba miresei, cusută la căciulă sau la piept. Nasul indica colăcerului drumul pe care trebuia să-1 parcurgă alaiul. Niciodată nunta nu se întorcea pe acelasi drum pe care a mers, pentru a însela si a preîntîmpina astfel acțiunea forțelor potrivnice.

Cînd alaiul se apropia de casa miresei, flăcăii începeau să chiuie si să pocnească din bice pentru a vesti sosirea. Cei adunați la casa miresei închideau porțile si se înarmau cu furci si ciomege,parcă s-ar fi pregătit de luptă. Ajunsi la poartă, nuntasii mirelui începeau să bată ca să li se deschidă. Se simula o ceartă, apoi tatăl miresei se apropia de poartă si întreba: „Oameni buni, ce căutați? / Ca niste nebuni svîntu-rați?". Colăcerul răspundea: „Ce umblăm, / Ce căutăm, / Samă la nimeni nu dăm. / Dar ce ați pus ăsti doi soldați / Asa de rău învățați, / Asa de pîrliți / Si de zgribuliți? / De unde sunt veniți, / Din Deal de la Pîrliți? / Noi căutăm o-mpără-teasă, / O mireasă aleasă / Care s-a adăpostit în casa dumneavoastră".

Cei din curte răspundeau:

„Nu-i aci mireasa, / Nici împărăteasă, / O găsiți voi mai la vale, / La răscruci de cale".

Colăcerul zicea:

„Nu ne mințiți, / Să nu fiți bănuiți. / Că dac-om porni / Si-mpărăteasa n-om găsi, /Apoi atunci, / Hacul si dracul, / Numai al Dumneavoastră va fi. / Mai bine, cît cu-nchinăciune, / Si cu plecăciune, / Mai bine ne pofteați / Si ne ospătați, / Că suntem trudiți de goană / Si de multă osteneală"

Tatăl miresei răspundea:

„Dac-asa vă e-nfățisarea, / Apoi atunci / Fiți bine poftiți / Si la noi bine veniți./ Băieți, deschideți porțile largi, / Să intre cine-mi sunt dragi"

Colăcerul închina si dădea plosca socrului. Trăsurile trăgeau la scară, nuntasii descălecau si intrau cu toții în casa. Unii folcloristi înclină să socotească acest moment de simulată luptă între cele două părți o amintire a vremurilor cînd mireasa era răpită cu forța. în folclorul celor mai multe dintre popoarele Europei s-au păstrat momente similare. Dar continuitatea unor sensuri într-un răstimp atît de lung fiind problematică, doar că la noi, în unele regiuni, de pildă în Muntenia, si astăzi se mai fură mireasa. Aici însă mireasa este furată doar cînd părinții nu se învoiesc. De fapt, fata pleacă cu iubitul ei si părinții îsi dau ulterior asentimentul. Se întîmplă însă ca fata să fugă fără învoirea părinților si părinții să-si dea cu greutate asentimentul. Multe dintre cîntecele noastre lirice vorbesc despre astfel de căsătorii realizate sau proiectate în momentul cînd opunerea părinților pare a fi de neînvins. Uneori, căsătoria prin răpire simulată avea cauze economice. Familiile nu erau în stare să facă nuntă si flăcăul fura fata si se cununa cu ea mai tîrziu. în cazul acesta, se făcea o nuntă mică, numărul invitaților fiind foarte redus.

-Va urma-

Text: Mihai Pop-Obiceiuri Traditionale Romanesti/Editura Univers-Bucuresti 1976

Photographer @Ileana Radulecu.Photography

Costum din Colectia Oana Bomboana

Locatie Muzeul Satului Golesti

Credit @Etnotique

No Comments Yet.

Leave a Reply

You must be Logged in to post a comment.