Portul popular din zona Mehedinti – vâlnicul cu tel

În zona Mehedinți, portul popular femeiesc prezintă două forme : costumul cu vâlnic și costumul cu două catrințe. Componența costumului rămâne aceeași, peste cămașa lungă ( sau ciupag și poale) se poartă vâlnicul sau catrințele , încinse în talie cu brâul și brăcira. Capul este gătit cu peșchir sau cârpă. Costumul cu vâlnic numit local opreg creț reprezintă varianta costumului de iarnă sau de sărbătoare. Poalele cămășii purtată la opreg sunt acoperite de broderie, în majoritatea cazurilor, aceasta fiind diferită de cămașă.

Ștergarul de cap poartă numele de cârpă sau proboadă iar în zonele de vest și sud, peșchir. Inițial, cârpa a fost realizată din fire de cânepă și in, colorate, dezvoltându-se apoi cu fire de bumbac albe. Cârpa de cap atinge apogeul odata cu introducerea borangicului. Inițial, acesta s-a folosit numai în băteală sau ca ornament în capetele cârpelor, urmând numeroase alesături cu motive specifice.Felul de a se îmbrobodi este diferit, fiind determinat de mai mulți factori: vârsta, anotimpul,ocazie categoria cârpei etc. Atfel își leagă femeia capul cu peșchirul, altfel cu cârpa de borangic.

Până la începutul secolului XX, țesătura cămășii era din tort de cânepă sau in. Cu pătrunderea firului de bumbac în gospodărie, cele două au fost lăsate în urmă și înlocuite în totalitate. În zona de nord, consistența pânzei este mai pronunțată, în timp ce spre sud pânza este mai subțire, uneori învărgată. În îmbracămintea femeii se găsesc două tipuri de cămăși: cămașa dreaptă și cămașa încrețită în jurul gâtului.

Cămașa de sărbătoare se remarcă prin abundența materialului folosit și prin somptuozitatea decorului. Gura cămășii este despicată până la brâu, specific acestei zone. Altița este croită separat compusă din rânduri alăturate strâns și săbăcite ( oblice) pe mânecă, având râul de sus întotdeauna desprins. Încrețul este funcțional, cusut în tehnica tradițională. Ornamentația cămășii executată prin cusătură în puncte specifice realizează aspectul reliefat, păstrează coloritul natural al lânei sau al borangicului și nuanțele de vânăt poroinic ( roșu închis) și cafeniu ai coloranților casnici. Arniciul negru și cel roșu apare deseori vopsit în modur (liliachiu). Mai târziu, decorul mânecii își pierde funcționalitatea, atât altița cât și încrețul păstrează doar rolul decorativ. Intervine bumbacul, mătasea, firul metalic și uneori paietele.

Cămașa încrețită în jurul gâtului denumită și cămașă creață după gât sau ciupag cu mâneca sus prezintă cea mai simplă croială: foile drepte din față ( stanul din față), stanul din spate și foile mânecilor. Toate acestea sunt încrețite în jurul gâtului și fixate cu un guleraș îngust. Forma arhaică a cămășii este cea lungă, până la glezne fiind croită într-una de la umeri până jos. Mai nou, găsim ciupagul separat de poale, chiar daca uneori acestea sunt cusute împreună, ele au fost croite separat. Elementul de lărgire este broasca sau pava, un mic pătrat intercalat la subraț. Pe lângă pavă se mai pune un clin, o fășie de pânză aplicată între foile stanului din față și a celui din spate plus a foilor mânecii.

Mâneca cămășii poate fi largă jos, poate fi încrețită pe o bentiță sau este terminată cu un volan. Gura cămășii se deschide în mod frecvent în față, pe mijlocul pieptului. Poalele se compun din două foi drepte și câte doi clini pe părți, ceea ce reprezintă patru foi întregi de pânză. Ornamentația cămășii este dispusă pe suprafețele vizibile și nesupuse uzurii. Altița constituie ornamentul principal, plasat pe locul cel mai vizibil, umărul. Inițial,aceasta se croia separat și se integra în structura cămășii, prinsă de la gât și acoperind umărul. În continuarea altiței se prindea mâneca încrețită, ea fiind mai largă decât altița. Cusătura de sub altița a primit numele de încreț. Decorul altiței din zona Mehedinți se supune unor reguli stricte. Formată din 3 până la 8 rânduri alăturate strâns, acestea se repetă omogen.Rândurile sunt delimitate între ele prin cusături liniare adeseori realizate cu fir metalic. La cămășile vechi, altița croită separat este unită de mânecă și stani printr-o cusătură de cheiță care îngrădește cele trei laturi ale altiței

La cămășile mai noi, altița este încorporată în croiala mânecii fiind marcată printr-o îngrăditură. Un lucru aparte în decorul mânecii îl reprezintă rândul de sus se desprinde cumva de altiță.Pe lângă structura clasică a altiței mai apar ca și excepție ,,altița în blană,, altița cu izvod sabiat,, sau altița cu boboci prerupți. În zona de câmpie apare și mărginarul de altiță, decorată cu un singur chenar pe margine, centrul rămânând alb.

Sub altiță se găsește încrețul care a avut în primă fază un rol funcțional. Cusut pe dos, el păstrează o tehnică de veche tradiție cu un aspect de reliefuri consistente. Treptat, el și-a pierdur rostul prin creșterea altiței și prin înlocuirea punctelor de cusătură a acestuia. Culoarea galbenă a cânepii cu care se încrețea în trecut s-a schimbat în nuanțe de albastru,galben sau alb ca să se despartă de altiță. Pe mânecă se întind râurile, acestea prezentând o mare varietate de sensuri și compoziție. Dispoziția clasică este cea verticală, de la unul până la cinci dungi care brăzdează mâneca de la încreț până jos. Blana pe mânecă reprezintă un ornament compact dispus omogen peste întreaga suprafața a mânecii de la încreț pâna la tivul mânecii formată din motive mărunte ce se succed ritmic în sens oblic sau vertical. Pieptul cămășii urmează modelul brațului, acestea repetându-se pe foile din piept unde apare întreg repertoriul de ornamente : rânduri drepte, săbiate,năsipite,furci, blana etc.

Vâlnicele din zona Mehedinți sunt de mai multe tipuri: opregul creț țesut integral din lână, vâlnicul țesut cu urzeală ascunsă, opregul țesut în patru ițe, opregul în 5 ițe cu motive reliefate și opregul cu ițe. În colțul de est al județului Mehedinți se găsește o categorie de vâlnic negru ( rareori galben sau roșu) cu origini necunoscute, numit zăvelcă cu betea/tel, ornamentată prin broderie cu beteală argintie. Costumul zăvelcii cu tel sau a vâlnicului cu tel reprezintă o ținută de mare sărbătoare în vestimentația femeii. Vâlnicul este țesut de mână cu urzeală și băteală din lână, ulterior bumbac. Având o lărgime mare, vâlnicul se poartă încrețit sau încutat în talie. Încutarea vâlnicelor se face cu vechi practici, amintind de ,, încutarea din degete pe blană’’ și de ,,cutele culcate’’ realizate cu fierul de călcat.

Compoziția decorului la vâlnicul cu tel se concentrează la poale, unde se gasește ghenarul din șerpi și prejuroiul din chite de beșici ( motive din buline) iar pe partea superioară flori mutate și crăcuțe care ne amintește de motivul arborele vieții. La poale, se regăsesc în unele cazuri motivul ,, hora’’ stilizat. Acesta îngrădește marginea de jos a vâlnicului de jur în prejur, pierzându-se în cute dar regăsindu-se în totalitatea atunci când purtătoarea juca în horă.