fota

17 octombrie 2019

Portul popular din zona Muscel

Studiul portului popular din zona Arges a cuprins întotdeauna cele trei zone etnografice Arges, Muscel și Topolog. Diferențele între zona Argeș și cea a Muscelului sunt de cele mai multe ori minore, vizând în mare parte decorul. Pentru zona Topologului ,existența catrințelor ( cătrință și fotă/peșteman) reprezintă o primă marcă identitară în timp ce pentru Muscel si Argeș, fota de formă dreptunghiulară este cea mai întâlnită. Trebuie precizat ca zona de interferența a zonelor Argeș, Topolog, Dâmbovița au adoptat moda șortului cu peșteman puternic ornamentată.

Aria de răspândire a fotei cuprinde zona fostului județ Muscel, portul din această zona având faima de cel mai spectaculos din țară. Portul popular din Muscel a impresionat câțiva pictori renumiți din secolul XIX și în special pe Carol Popp de Szathmary, care a reușit să înfățișese diferite aspecte ale costumului de sărbătoare.

Marama din zona Muscel, numită local și cârpoi, are o lungime de 3-4 m și o lățime de până la 50 cm. Țesătura este fină, pe margine fiind întărită printr-un chenar, și în totalitate executată din borangic cu motivele ornamentale din mătase și fir metalic. Ornamentul acestora este constituit în mare parte de câmpuri îngradite în interiorul cărora se găsesc flori, numite florile din ștrangă.

Ia musceleană este puternic ornamentată, ea fiind formata din partea superioară și cea inferioară. Partea de jos are denumirea de poale. Partea de sus a iei, trupul, este făcut dintr-un material uniform, în timp ce poalele se folosește o pânză de calitate mai slabă. Pentru trupul iei este nevoie de 5 foi: una pentru piept,una pentru spate, două la mâneci, 0,5 la subțioara dreaptă și 0,5 la subțioara stângă. Pânza poate să fie din cânepă, in, bumbac sau borangic în diverse combinații, des folosită fiind și pânza cu margini.

În zona Muscel, mâneca este cam aceeași, atât cât privește forma ei general, cât și elementele ei constitutive. În ceea ce privește forma distingem trei tipuri : mâneca largă, mâneca cu manșetă și mâneca cu volan.

,, Banta” de la mânecă( cunoscută și sub numele de obinzică) nu este altceva decât rezultatul fixării cu o bentiță a unui vechi tip de mânecă, aproape dispărut în regiune, format prin încrețirea extremității mânecii cu ajutorul unei ațe.

Al doilea tip de ie pe care îl vom urmări este tipul iei cu volan.În regiune ea se prezintă sub două variante și anume una cu bentiță la încrețitură și alta având la încrețuri doar o ață care se strânge. Mâneca cu volan are denumiri ( fodor) care indică din ce regiune s-a exercitat influența și anume sudul Transilvaniei.

Tipul de mânecă largă se întâlnește sub două variante și aceasta ne arată fără îndoială nu numai o formă locală de mânecă largă dar și o formă de mânecă largă care s-a modificat sub influențele venite din Transilvania. Cele două tipuri, tipul volan și mâneca largă trebuie considerate împreună.

Câmpurile ornamentale acoperă pieptul, altița, mâneca și gulerul. În general se observă folosirea linei drepte pentru realizarea ornamentelor.La cusut de folosește arniciul, mătasea și lâna, firul metalic și uneori chiar telul. Ia de sărbătoare din Muscel este în armonie cu piesa de port cu care se poartă, și anume cu fota, care la rândul ei apare încărcată de decor.

Motivele ornamentale folosite sunt comune cu motivele întâlnite uneori și în alte regiuni, însă gradul de ornamentare repetitiv, lăsând foarte puțin spațiu alb, este specific Muscelului.

Motivul decorativ fuști seamănă cu crestăturile în lemn, pe care e posibil să le imite, cu niște colți sau triunghiuri înșirate de o parte și de alta a unei fâșii care de asemenea este ornamentată. Motivul stâlpi este asociat cu motivul fundățenii creți. Alte motive frecvente: ciarba, rânduri de știuci,curcanul, suveicuța, șerpeasca, melcul, mușcate pe rânduri, cârliga,boboaca, potcovița, craca măciucii,roți, cârlige, șerpi etc.

Fota este reprezentată de două tipuri: tipul primar ( o singură culoare) și tipul ornamentat. Forma acestei piese este o fășie lungă de stofă înfășurată în jurul corpului, de la talie în jos. Pornită de la ornamentul de simple vărgi la căpătâie, s-a dezvoltat într-o piesă cu o ornamentație ce se întinde pe căpătâie și la poale,, varga de la poale” . Specific Muscelului în decorul fotei este părăsirea orientării în dungi verticale prezentând astăzi o suprafață compactă, omogenă, încărcată cu fir.

Brâul roșu încinge talia peste cămașă iar betele se leagă peste fotă.

Costume din Colectia Muzeului Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Locatie Muzeul Pomiculturii si Viticulturii Golesti

Model Lili Sumănaru

Credit & Copyright Etnotique

30 iunie 2017

Costumul de pe Valea Bistritei

În liniile lui esențiale, portul popular din zona Valea Bistriţei se defineşte ca un costum de tradiţie străveche; costumul femeiesc, prin piesele sale esenţiale, cămaşă, cingători, catrinţă, încălţări, ca şi prin decorul ce-l caracterizează, se încadrează tipologic costumului românesc.

Cercetările întreprinse de-a lungul timpului în Valea Bistriţei au constatat existenţa tipului specific de costum bărbătesc sau femeiesc, care se prezintă sub o pluralitate de tipuri şi variante, în funcţie de vârstă şi de ocupaţie. Costumul femeiesc se prezintă sub mai multe forme – costumul moldovenesc de sărbătoare, costumul ardelenesc de sărbătoare, costumul de lucru cu două variante- cu piese tradiţionale şi cu piese din materiale din comerţ.

Piesele de costum care îmbracă partea superioară a corpului sunt cele mai numeroase şi asupra lor s-a concentrat o străduitoare preocupare decorativă. Aceasta face ca elementele de port care îmbracă trupul să formeze oarecum cheia specificului îmbrăcămintei tradiţionale.

Care este tipul de cămaşă moldovenească de pe Valea Bistriţei? Cea mai răspândită categorie de cămăşi este cea care cuprinde cămăşile zise luncăneşti, cele încreţite la gât. În regiune mai există şi o cămaşă zisă cu lăncez, care nu este altceva decât un tip de cămaşă ardelenească , pătrunsă în Valea Bistriţei. Observaţiile de mai sus ne fac să credem că, de foarte mult timp, tipul de cămaşă cu brezărău a fost alături de tipul mai nou de cămaşă moldovenească cu guler. Concomitent sau chiar ulterior, în această regiune a pătruns însă şi un tip de cămaşă ardelenească cu fodori.

Costumul ardelenesc din zonă a intrat în uz în forma actuală în anii 1930, cămaşa cu altiţă şi brezărău a fost înlocuită de cămaşa cu lăncez. În trecut însă cămaşa de tip ardelenesc nu a reuşit să se dezvolte mulţumitor, ea însăşi fiind înlocuită în anii comunismului de cămăşile ţesute în foiuri dar şi cusute în tehnica pe dos.Cămaşa de tip ardelenesc nu a reuşit să reziste nici prin proporţia motivelor ornamentale şi nici prin gama lor relativ săracă. Revenirea la cusătura pe dos este un fenomen tipic pentru Valea Bistriţei şi regiunea Dornelor, care poate fi explicat numai prin simţul rafinat de care dau dovadă ţărăncile din zonele amintite.

Cămaşa era formată din doi laţi în faţă şi unul în spate. Mâneca era formată dintr-un lat şi un clin. În faţă pe piept, prezintă creţuri, iar la o mică distanţă de guler de circa 3-4 cm se află un rând de cusături geometrice, aşezate pe creţuri şi care se cheamă lăncez, de unde vine şi numele cămăşii. Gulerul este întotdeauna împodobit prin cusături cu motive geometrice. Mâneca are un volan care se numeşte fodor. Cusăturile de pe mânecă se reduc la un rând de motive la umăr şi un rând de motive geometrice pe încreţul volanului. În urma comparaţiei acesteia cu cămaşa cu lăncez din satele transilvănene învecinate, se observă că nu există diferenţieri majore.

Un alt element de port caracteristic transilvănean, este catrinţa ardelenească, probabil catrinţa a fost un element de costum caracteristic prin Moldova şi Muntenia. Ea ar fi pătruns apoi în Transilvania, în zona Tulgheşului, Bicazului ardelean şi Casin, iar din Moldova s-a răspândit pe valea superioară a Mureşului. S-ar putea însă să fim în faţa unei arii străvechi a fotei care ocupă toate aceste regiuni. În valea Mureşului superior, ca şi în zona Tulgheşului, catrinţa se caracterizează prin vârste foarte dese şi prin culoarea lor roşie-vişinie. Sub această formă ea a pătruns şi pe Valea Bistriţei.

Betele specifice costumului de tip ardelenesc sunt asemănătoare celor tipice costumului cu cămaşă încreţită, de obicei policrome, ţesute în 2,3,4,5 iţe din păr sau bumbac. Acoperitorile de cap specifice acestui tip de costum sunt casâncile şi tulpanele, ştergarele specifice Moldovei, se poartă foarte rar, de către femeile bătrâne.

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Locatie Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Costum din Colectia Oana Bomboana

30 mai 2017

Portul popular din zona Valcea-Pietrari

Portul popular din zonă era alcătuit în trecut din cămașă cu clini și altoaie, gura cămășii în față, pe umăr sau la spate și brățară la mânecă. Altița și încrețul cămășii era uneori înlocuit cu mâneca în blană, motivele cusute fiind găsite și pe piepți. Zăvelca în față se purta în spate cu ,,opreg”, denumirea generală a vâlnicelor din zonă.

De o reală importanță este cămașa costumului, ea păstrând întregul echilibru prin proporții, motive cusute și cromatică, determinând restul pieselor din ansamblu.. Croite din pânză de cănepă sau in, mai târziu din bumbac, părțile componente ale cămășii sunt încheiate cu ajutorul “cheițelor” care au rolul de a realiza asamblarea.Strânse la gât cu o bentiță, cu mânecile lungi, cămășile cu poale, urmăresc îndeaproape linia corpului. Altița, încrețul și răurile sunt cele trei elemente care dau contur compoziției ornamentale a cămășii femeiesti.

Motivele geometrice de pe altiță sunt folosite și pentru alcătuirea râurilor de pe mânecă, de foarte multe ori,ele se îmbină cu motive diferite, mai ales la cămășile cu ornamentația executată în tehnica sabacelori. Între altiță și “râuri”, “încrețul” delimitează câmpii ornamentali, avand un colorit neutru, cu motive geometrice cusute în tehnici speciale: “punct urzit cu fir”, “pite”, “sebace”.

Dacă în secolul trecut vechea cămașă femeiască a cunoscut o compoziție ornamentală echilibrată, centrul de greutate fiind altița, în jurul căreia se organiză întreg ansamblul ornamental cu încreț, rânduri “ținute” (drepte) sau randuri “înfurcite” (oblice), cu aceleași rânduri plasate pe pieptul si pe poalele cămășii, în secolul nostru acest echilibru se tulbura aparand astfel compozitiile cu ornamentația mânecii “în blană”, uneori chiar fara încreț. Decorul acopera astfel toata partea vizibilă a mânecii și a pieptului cămășii, eliminând spațiile albe și dând impresia de “încărcat”.

Mai apoi, se schimba vechea dispozitie a “răurilor”; dezvoltarea acestui element are ca rezultat variante ornamentale în care este redus încrețul și rămân doar altița și rândurile sau se renunță și la altiță, rândurile dispuse în unghi (înfurcite în două) acoperind mânecile și pieptul cămășii.

Se constată astfel că pot fi întălnite trei tipuri de ornamentatie a cămășii femeiești care au o frecvență preponderentă: compoziția cu altiță, compozitia cu “blana pe maneci si pe piept” si compozitia cu randuri “infurcite”.

Costumul cu doua zăvelci se purta cu zăvelci diferite, nu perechi: în față, zăvelca “în pânză” vânată sau neagră, ornamentată cu alb și la spate zăvelca în scoarță, de obicei roșie. Costumul cu zăvelci perechi (“costumul național”) este mai recent și are ambele zăvelci țesute în “scoarță” și cu chenare pe poale, culoarea cea mai des întalnită în Pietrari fiind un roșu închis, aproape vișiniu, culoare ce se regăsește și în râurile de pe cămăși.

Costumul cu opreg, care, considerat la mare prețuire, se îmbracă “numai de femeile cu stare, când ieșeau în lume, în sărbători mari”, se purta fie singur, în cute mari la spate și întins în față, “învăluit pe trup” și “închiotorat” la stânga, fie cu o zăvelcă în față ( întotdeauna “în pănză”).

În ultimele decenii ale secolului trecut a apărut un costum femeiesc mai usor și comod la purtat, cu o execuție tehnică mult simplificată. La acest tip de costum popular întălnim: ia cu poale, cu gura în față și mâneca scurtă, cu volan, decorată cu altiță, încreț desfăcut și mai îngust și cu rănduri alternate cu sabace mari care se repetă pe piept și pe spate, iar poalele sunt ceva mai scurte și decorate cu râuri de la altiță; „șoarțele” colorate sunt zăvelci identice cărora li s-au adăugat colțișori cu margini; betele nu mai au mărgele, iar maramele se confectionează foarte rar.

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Costum din Colectia Oana Bomboana

Salba Colectia de Margele

Locatie Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Concept Etnotique

Bibliografie http://comunapietrari.ro/descriere-comuna/