Gatirea miresei in satul romanesc
În satul tradițional românesc, nunta, alături de naștere și moarte, a reprezentat unul dintre momentele cheie ale existenței fiecărui membru al comunității.
Video:
Logodna era marcată prin schimbul de daruri dintre fată și băiat; fata îi oferea băiatului o năframă ornamentată cu flori, lucrată de obicei de ea, simbol al feminității, al castității dar și al iscusinței acesteia, iar el îi oferea un ban de aur sau argint, simbol al masculinității și al astrului solar protector.
Chemarea la nuntă se făcea cu o săptămâna sau cu o zi înainte de nuntă de către chemători (vătejei, vornici, feciori) care primeau de la casa fetei sau a băiatului o ploscă cu vin sau cu rachiu cu care porneau la invitat prin sat. Cel invitat își exprima acceptul de a veni la nuntă dacă bea din ploscă.
În seara de dinaintea nunții avea loc fedeleșul, atât la casa mirelui cât și la casa miresei. Acesta este momentul în care tinerii se despart de grupul fetelor, respectiv al băieților.
La casa miresei se face cununa care, la început, era împletită din flori naturale, iar mai apoi din flori artificiale prinse cu sârmă și îmbrăcate în lână colorată, mărgele, monede, așezate pe un suport din carto Veșmintele sunt menite să sublinieze linia corpului pornind de la cap, care este acoperit cu țesături ușoare, urmând trupul acoperit cu cămașa lungă până la glezne, fixată în mijloc cu un brâu lat și partea de jos, acoperită cu diferite piese în funcție de zona etnografică; poate fi vorba de o fotă cu marginea întoarsă, de catrințe, vâlnic etc. Ca și în arhitectură, piesele de costum, sunt menite să pună în valoare formele corpului datorită unei gândiri rafinate evidențiind în același timp ținuta impunătoare a purtătoarei, nu prin supradimensionare cât mai ales prin echilibrul volumelor. Pentru a marca unicitatea momentului nunții, costumul emană sobrietate rafinament, armonie, exuberanță cromatică.
În duminica nunții era foarte așteptată „gătirea miresei”, un moment important ce era acompaniat de „cântecul miresei” în care era prezentat atât real cât și simbolic destinul miresei. Druștele erau cele care găteau mireasa. Găteala capului, podoabele și pieptănătura erau purtate o singură dată în viață. Pieptănătura era realizată de nașă, iar părul trebuia împletit în trei, cinci sau șapte șuvițe din rațiuni magice. Costumul era specific fiecărei zone în parte și era ornamentat cu fir metalic auriu sau argintiu. Piesa cea mai importantă a costumului era cămașa, neapărat nouă ca simbol al începutului unei noi vieți, ornamentată cu roșu ca simbol al vitalității, fecundității și tinereții.
Deosebit de importantă era zestrea primită de fată, fără de care nu se putea mărita. Alături de piesele de îmbrăcăminte zestrea fetei trebuia să conțină obiecte pentru decorarea interiorului (scoarțe, lăicere, velințe, fețe de masă, ștergare etc.) așezate în lada de zestre. Aceasta era jucată în fața nuntașilor și pusă în car și dusă la casa mirelui. Era un bun prilej ca lumea din sat să vadă cât este de înstărită familia și cât de harnice și pricepute au fost mama și fata care le-au lucrat.
După săvârșirea cununiei urma masa mare în timpul căreia nuntașii ofereau tinerilor căsătoriți darurile pentru începutul de drum. În noaptea de duminică spre luni nuntașii asistau la învelitul miresei, moment care încheie acest lung dar frumos ceremonial al nunții. Odată cu acest moment este consacrată integrarea tinerei în rândul femeilor măritate, pieptănătura fiindu-i schimbată, iar capul acoperit cu un ștergar (zabrenic), sau tulpan pe care nu mai avea voie să-l abandoneze în nici un moment de-a lungul vieții.
Photo Credit Ileana Radulescu.Photography
Text Horatiu Silviu Ilea
Location Casa Marinei Salaj
Costume din Colectia Patricia Tomas