,,Pădurenii sunt considerați ca reprezentând ce mai interesantă enclavă etnografică din țara noastră…o comoară etnografică unică, o arhivă cu documente vii, ale unui trecut pe care nu am reușit să-l dibuim în întregime”. Această cultură populară arhaică, extrem de originală și de diferită față de cea a regiunilor din vecini, se distinge prin câteva trăsături principale : amplasarea așezărilor pe culme, lipsa olăritului si portul specific, îndeosebi al femeilor.
El este atât de diferențiat,încât în nici una din regiunile învecinate, și cu atât mai mult în restul țării, nu găsim ceva asemănător. Cămașa pădurencelor este lungă până la glezne. Ea are două părți cusute laolaltă: partea de sus numită ,, foi”/,,foaia cămeșii” ori ,,șupeji” și partea de jos numită ,,poale”. Partea de sus e cusută din trei bucăți de pânză: două pentru ,,foii din față” și al treilea pentru ,,foiu din spate”. Alte două bucăți mai lungi sunt tăiate din pânză pentru cele două ,,mîneși”.
Din cele două petice mai înguste, tăiate în lungimea pânzei, una servește pentru guler și una pentru ,, guler la pumnași,, și fodorii” de la capătul din jos al mânecii. Poalele sunt croite din trei bucăți mai lungi, cât cere înălțimea femeii, dintre care un ,, lat de poale” va forma partea dinainte, iar ,,latu din spate” partea dindărât a poalelor. Al treilea ,,lat de poale” este tăiat în trei bucăți numiți ,,clini”. Aceștia sunt prinși de latul dinainte și de cel din spate pentru a încheia poalele.
Câmpurile cu motive ale foilor sunt: gulerul de la gât, gura cămășii cu pene din față, rândurile de pe cele două mâneci, gulerele (manșetele) și fodorii de la capătul de jos al mânecilor. Motivul principal îl constituie ,, rândurile” de pe mâneca cămășii, o tablă lată, cusută cu arnici de sus în jos, în lungul mânecii la femeile tinere și cu o fâșie mai îngustă orizontală ,, pui păstă-cot” la cele bătrâne. Partea de sus a mânecii dinspre piept,de-a lungul și paralel cu ,, rândurile” mai are o fășie îngustă cusută cu motive, fiind numite ,, alciță”, ,, altiță” ,,p-altiță” de ambele laturi ale cusăturii de la mânecă. Partea de jos a mânecii are și ea trei părți : partea de jos care îngustează și are crețuri ori brățare, apoi la mijloc e gulerul mânecii cu partea de jos ce se lărgește ca o pâlnie și cu motive numite de bătrâne ,, viaca șițî” ,, viaca de la șiță” iar mai nou de la generația tânără,, fodori cu pene” . adică fodori cu motive, de obicei un șir de jumătăți de romburi cu colții îndreptați spre gulerul mânecii, iar la capăt o dantelă cu colțuri numită ,, șiptă” ,,șipcă”.
Poalele, nu sunt nici ele lipsite de motive cusute,îndeosebi la cămașa de sărbătoare a femeilor mai tinere. În partea de jos a poalelor, ce se termină și ele la femeile tinere cu șipcă, alternează ,, rânduri” verticale înguste , lungi și mai scurte. Unde capetele pânzei se îmbină, la femeile tinere, ele sunt prinse cu ,,ceie” ( cheie ), fie cusută cu ață albă, când marginile sunt la o distanță de câțiva milimetrii, fie cusute laolaltă cu o cusătură neagră, cu colțuri, alternând albul cu negrul. Partea lucrată reprezentând podoaba cea mai de seama a cămășii și al întregului port femeiesc o formează rândurile de pe mâneca ei. Deși desenul lor este rigid și geometric, cu sublinieri puternice în desen, culori și relief, totuși ele, alături de croi și ținută, reprezintă caracteristica, am putea spune , stilul portului pădurenesc.
De obicei același motiv geometric predomină și la gulerul și la gura cămășii, toate fiind armonizate, prezentând o gamă variată, cu elemente specifice, care au fiecare terminologia lor proprie. Motivele cusute sunt: steaua,pizarul,spicul grâului, ,,pup”, ,,heli cu patru ochi” heli cu patru ochi și cu cârlige și ,,budiana”. Cele mai răspândite și favorizate rânduri sunt coșiile având 3-5 rânduri de fâșii verticale în zig-zag , cu linii în colțuri sau în meandre rectangulare, numite șir. Făcute din arnici roșu, ele sunt foarte răspândite și râvnite de pădurence, mai ales de mirese și nevestele tinere. Deși se ține seama de ornamentarea câmpurilor decorate cu motive ale cămășilor, atât gulerul de la gât cât și cel de la mânecă pot avea o bandă pe care se succed motivele ,, pupi” ,,steaua” și,, svastica”. Gura cămășii poate fi formată de pildă din șase pui, fiecare din patru pizari în formă de S în colțuri. Acestea au fost motivele generației vechi, ele rezistă însă și la generația actuală care, păstrând cadrul gemoetric și aplicând în mijlocul rombului câte o floare, le zice ,,heli cu flori”.
Femeia după ce a îmbrăcat cămașa se încinge cu două oprege. Mai întăi așează opregu dinapoi și apoi pe cel dinainte. Opregul e țesut din lână la război și apoi e vopsit într-o zeamă făcută din coji de arin ca că fie vânăt închis spre negru. El e tivit în partea de jos cu șiptă de păr. Opregul dinainte de ceva mai scurt decât cel dindărăt cu un lat de palmă și mai ales la femeile tinere, ca să se vadă cusătura de pe poale. La mijloc femeia se încinge cu o brăcire de lână țesută la război în patru ițe și în loc de brîgle și spată e bătută cu un cuțit de lemn. Peste brăcire se încinge cu brâu țesut din lână dar mai lat.
La ocazii sau sărbători peste cătrință, la mijloc, se mai încinge și cu brășirea cu mărgele ori cu ,,balțu cu țânte,, .Balțul e făcut din fășii înguste de piele pe care se înșiră ținte de cositor. Pe sub balț se încinge și cu zale de aramă de care atârnă chei lătărețe făcute tot din aramă.
Sursă ,,Portul popular al pădurenilor”-Romulus Vuia
Photo Credit Ileana Radulescu
Locatie Castelul Corvinilor
Costum din Colectia Etnografica Gabriel Boriceanu
