Zona Bacău prezintă mai multe tipologii de port popular. Una dintre cele mai cunoscute este costumul cu cămașa dreaptă și fota/catrința aleasă.
Peste părul strâns conci la ceafă, se purta fesul sau conciul de formă circulară. Peste acesta se lega ștergarul sau colțul urmate de marama din borangic. La femeile tinere, pe partea din față a fesului sau a conciului se punea fruntarul.
Marama, numită în unele zone fișiu sau năframă, se decora pe toata suprafața sau doar la capete cu alesături din mătase sau bumbac alb.
Concomitent cu tipul carpatic de cămașă, s-a purtat și cămașa dreaptă, de forma unei tunici, confecționată din pânză de cânepă, bumbac, lână țigaie sau borangic. Denumită local cămeșoi, este țesută fie integral din borangic, fie numai pieptul ,, chiept de borangic’’. Ornamentica acestor cămăși este amplasată pe piepți, guler, în dreptul umerilor și la brățară.
Pentru început, materialul folosit la ornat a fost lâna, mai apoi introducându-se arniciul, fluturii, firul metalic și mărgelele.
Când erau confecționate din borangic sau lână țigaie, cămășile drepte erau decorate cu dungi din urzeală, realizate cu bumbac, borangic, mătase sau fir metalic.
Fota, denumită local catrință aleasă sau ,,peșteman’’ era confecționată înainte din păr, mai apoi folosindu-se materiale precum lâna, bumbacul, firul metalic sau mătasea. Țesută în două ițe, cu fond bleumarin sau negru, are un decor bogat constituit din benzi verticale de alesături și orizontale la ,,gățar’’ (bordură decorativă dispusă pe poale).
Portul vrâncean denotă o mare diversitate a elementelor autohtone și străvechi care s-au transmis din generație în generație. Aflată la granița zonelor Muntenia, Moldova și Transilvania, zona Vrancea reușește să îmbine toate aceste influențe, rămânând însă unică prin structura și ornamentația costumului popular.
Găteala capului la fetele nemăritate este formată din două cozi împletit și strânse la ceafă în coc sau lăsate libere. Cocul era stabilizat de copci metalice numite căngi. Lângă coc se așeza un pieptăne încrustat cu pietricele colorate din sticlă. Pentru femeile măritate, sub influența portului muscelean dar și a pătrunderii borangicului în zonă, femeile adoptă marama în locul cârpei. Deosebire este însă semnificativă, motivele de pe maramele vrâncene găsindu-se doar în această zonă. Înhămăturile și șârâmboaiele sunt specific, la fel și consistența firului de borangic care este mult mai densă.
După croi, în zona Vrancei au existat patru tipuri de cămăși : cămașa cu mânecă învârtită, cămașa cu chirușcă, cămașa cu altiță și cămașa cu mânecă din gât. Aceasta din urmă are două variante : cămeșoiul cu mânecă din gât, jos largă și cu poale adăugate și cămașa cu mânecă din gât prinsă jos în brățară cu volan și fără poale. Toate cămășile, indiferent de croi, sunt strânse cu beniță pe lângă gât și deschise în față și legate cu șnur răsucit.
Cămașa cu altiță se compune din mai multe bucăți : stanul din față cu deschiderea de obicei în mijlocul acesteia, stanul din spate și cel din față fiind strânse într-un încreț realizat din ,,găitan,, de culoare neagră sau grena. În părți, cămașa are doi clini ce dau lărgime acestuia.
Pentru lărgime sub brat se introduce o pânză pătrată numită pavă. Mâneca este unită de foroclină printr-o lucrătură cu croșeta din arnici numiră tiriplic.
Elementul care face diferită cămașa din Vrancea este gherdanul stanului din spate. El stabilizează și menține uniform cutele de sub guler.
Mâneca cămășilor cu altiță dar și cu chirușcă este alcătuită din altiță pe umăr, mâneca propriu-zisă în care se introduce o pânză bogat ornamentată, numită foroclina, jos mâneca fiind strânsă în brățară sau cu volan care se răsfrânge peste mânecă.
Modul de ansamblare a stanilor, face din cămașa acestei zone etografice o piesă a căror cheițe au un rol decorativ extrem de important în ornamentica ei. Gama variată de cheițe făcute cu acul, de la cele mai simple la cele mai complicate, denotă dorința creatoarelor de a umple spațiile goale printr-o virtuoasă tehnică.
Motivele ornamentale sunt bogate și răspândite pe stanul din față și spate, pe mâneci, la brățară și bentița de la gât. Motivele sunt geometrice și în special formate din pătrate, în care se includ, a motive înguste, acestea răspândite pe piept, spate și altiță, iar pe mânecă sunt răspândite râurile formate din motive geometrice .
Atât la cămăși cât și la cătrințe s-au folosit începând cu sf Sec XIX fluturi metalici, tel și mărgele.
Cătrința constă dintr-o bucată de stofă de casă, de formă dreptunghiulară, realizată din lână pentru anotimpul rece sau din bumbac pentru vară. Catrința se țese în patru ițe, urzeala fiind din păr, iar băteala din lână. În ultima perioadă se lucrau și cătrințe din bumbac și mătase vegetală. Dispunerea ornamentelor se face pe partea din față a catrinței și constă fie din vrâste sau din dungi fie din alesătură. De obicei în partea de jos a catrinței sunt dispuse câteva dungi subțiri de diferite culori. Ornamentica se concentrează la cantă și la pulpoane. Vrâstele erau uneori țesute cu fir metalic auriu sau argintiu și cu mătase vegetală.
Costum Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golești
În liniile lui esențiale, portul popular din zona Valea Bistriţei se defineşte ca un costum de tradiţie străveche; costumul femeiesc, prin piesele sale esenţiale, cămaşă, cingători, catrinţă, încălţări, ca şi prin decorul ce-l caracterizează, se încadrează tipologic costumului românesc.
Cercetările întreprinse de-a lungul timpului în Valea Bistriţei au constatat existenţa tipului specific de costum bărbătesc sau femeiesc, care se prezintă sub o pluralitate de tipuri şi variante, în funcţie de vârstă şi de ocupaţie. Costumul femeiesc se prezintă sub mai multe forme – costumul moldovenesc de sărbătoare, costumul ardelenesc de sărbătoare, costumul de lucru cu două variante- cu piese tradiţionale şi cu piese din materiale din comerţ.
Piesele de costum care îmbracă partea superioară a corpului sunt cele mai numeroase şi asupra lor s-a concentrat o străduitoare preocupare decorativă. Aceasta face ca elementele de port care îmbracă trupul să formeze oarecum cheia specificului îmbrăcămintei tradiţionale.
Care este tipul de cămaşă moldovenească de pe Valea Bistriţei? Cea mai răspândită categorie de cămăşi este cea care cuprinde cămăşile zise luncăneşti, cele încreţite la gât. În regiune mai există şi o cămaşă zisă cu lăncez, care nu este altceva decât un tip de cămaşă ardelenească , pătrunsă în Valea Bistriţei. Observaţiile de mai sus ne fac să credem că, de foarte mult timp, tipul de cămaşă cu brezărău a fost alături de tipul mai nou de cămaşă moldovenească cu guler. Concomitent sau chiar ulterior, în această regiune a pătruns însă şi un tip de cămaşă ardelenească cu fodori.
Costumul ardelenesc din zonă a intrat în uz în forma actuală în anii 1930, cămaşa cu altiţă şi brezărău a fost înlocuită de cămaşa cu lăncez. În trecut însă cămaşa de tip ardelenesc nu a reuşit să se dezvolte mulţumitor, ea însăşi fiind înlocuită în anii comunismului de cămăşile ţesute în foiuri dar şi cusute în tehnica pe dos.Cămaşa de tip ardelenesc nu a reuşit să reziste nici prin proporţia motivelor ornamentale şi nici prin gama lor relativ săracă. Revenirea la cusătura pe dos este un fenomen tipic pentru Valea Bistriţei şi regiunea Dornelor, care poate fi explicat numai prin simţul rafinat de care dau dovadă ţărăncile din zonele amintite.
Cămaşa era formată din doi laţi în faţă şi unul în spate. Mâneca era formată dintr-un lat şi un clin. În faţă pe piept, prezintă creţuri, iar la o mică distanţă de guler de circa 3-4 cm se află un rând de cusături geometrice, aşezate pe creţuri şi care se cheamă lăncez, de unde vine şi numele cămăşii. Gulerul este întotdeauna împodobit prin cusături cu motive geometrice. Mâneca are un volan care se numeşte fodor. Cusăturile de pe mânecă se reduc la un rând de motive la umăr şi un rând de motive geometrice pe încreţul volanului. În urma comparaţiei acesteia cu cămaşa cu lăncez din satele transilvănene învecinate, se observă că nu există diferenţieri majore.
Un alt element de port caracteristic transilvănean, este catrinţa ardelenească, probabil catrinţa a fost un element de costum caracteristic prin Moldova şi Muntenia. Ea ar fi pătruns apoi în Transilvania, în zona Tulgheşului, Bicazului ardelean şi Casin, iar din Moldova s-a răspândit pe valea superioară a Mureşului. S-ar putea însă să fim în faţa unei arii străvechi a fotei care ocupă toate aceste regiuni. În valea Mureşului superior, ca şi în zona Tulgheşului, catrinţa se caracterizează prin vârste foarte dese şi prin culoarea lor roşie-vişinie. Sub această formă ea a pătruns şi pe Valea Bistriţei.
Betele specifice costumului de tip ardelenesc sunt asemănătoare celor tipice costumului cu cămaşă încreţită, de obicei policrome, ţesute în 2,3,4,5 iţe din păr sau bumbac. Acoperitorile de cap specifice acestui tip de costum sunt casâncile şi tulpanele, ştergarele specifice Moldovei, se poartă foarte rar, de către femeile bătrâne.
