Transilvania de Sud

6 august 2017

Portul popular din Cuciulata (judetul Brasov)

,,Mergînd spre apus, către centrul Țării Oltului, portul are tot mai multe asemănări cu cel de Făgăraș.Astfel, la Cuciulata-cea dintîi localitate dincolo de grupul de sate pădurenești- se spune:,, noi, înainte, ne asemănam cu comănarii și vinețenii’’.În această parte a zonei Perșanilor (Cuciulata, Lupșa, Comăna de Jos, Comăna de Sus, Veneția de Jos, Veneția de Sus, Părău, Grid și Perșani ), portul- în forma lui actuală- nu mai apare la fel de unitar ca în grupul satelor pădurenești și nici nu se menține în aceeași măsură ca acolo. În unele localități se află chiar în dispariție sau e cultivat cel mult ca un costum de sărbătoare.

Costumul din Cuciulata, identic cu cel din Lupșa și asemănător cu cel din Comăne, conține elemente din portul ,,pădurenesc’’ la bărbați dar cuprinde în special piese din costumul făgărășean femeiesc. O notă specifică o constituie iile,șurțele roșii de o factură proprie. Prin aceasta poți să dinstingi femeile de aici, iar portul lor poate sta cu cinste de al celorlalte sate.

În linii mari, costumul vechi al femeilor cuprinde ,, căița bruzburată’’ și pomeselnecul, care formau împreună brobodelnicul. Căița are însă, spre deosebire de zona Făgărașului, la fel ca în Veneții, și un moț pronunțat la spate, zis conci, făcut dintr-un material înflorat de fabrică. Iile socotite azi în sat drept cele mai vechi au mânecile prinse din umăr, unde se încheie de ciupag cu încrețituri numite ,, borz’’ sau ,, buște’’. Mînecile iilor reprezintă adevărate opere de artă prin fondul alb lucrat peste tot în motive mari, cu puține elemente de culoare care face să vibreze discret acest cîmp. Peste cot,se înscrie o dungă lată de pui geometrici colorați, uneori în trei rînduri-unul lat peste cot și două mai înguste, paralele cu acesta, de o parte și de alta.

Iile mai tinerești au ornamentele dispuse în șiruri verticale, formate din pui mari, întrerupte însă și alternîndu-se două sau trei motive cu pauze între ele,ceea ce face ca în întregul lor mai mult să sugereze liniile. Pumnașii sau pumnișorii, pe o lățime de 6-8 centimetri,strîng mîneca jos, înainte de fodori.

Ei sînt cusuți pe dos, cu motive geometrice. Fodorii,cu care se termină mîneca, sînt foarte mici, contrastînd puternic cu cei de la iile de fete din satele ,,pădurenilor’’. Și la Cuciulata,mai înainte, sub obinzeală în față se broda pe crețe. În timpul din urmă, se aplică în jurul obinzelii la gît un fel de fodor, numit tot borz. Peste poale, se poartă de multă vreme un fel de fustă-androc, căreia i se zice rochie și peste care, în față, se pune șurțul roșu, țesut în casă, în trecut din cînepă, apoi din bumbac și arnici. El e făcut din două ițe, cu alesături geometrice, dispuse în dungi late, orizontale.

Peste ie, s-au purtat pieptare identice cu cele din grupul satelor din jurul Mateiașului, iar mai tîrziu, pieptare lucrate la Veneția, la Făgăraș sau chiar în Cuciulata.

Deși portul bărbătesc are mai puține elemente specific locale și prezintă o mai mare simplitate, el e mai bine conservat și mai ales e purtat mai mult, chiar în zilele de lucru. Cămașa cu pumnișori și mai nou guler întors, pieptarul, cioarecii fără clini la craci cu manșetele terminate prin colți negri de postav și cu ornamente din șnur negru, sînt piesele care dau forma portului cuciulățean.

Cămășile bărbătești erau lungi pînă la pulpe și cu stanul simplu, în timp ce acum se fac cu ,, piept chindisit’’.’’

Sursă : Cornel Irimie-Portul popular din zona Perșanilor

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Costume din Colecția Etnografică Gabriel Boriceanu

31 iulie 2017

Portul interbelic din zona Avrig

Portul interbelic din zona Avrigului aduce pe prim-plan ornamentele țesute și brodate, în care se ivește măiestria deosebită mai ales a femeilor din Avrig, dar și a celor din satele din jur. Broderiile pieselor au un rol mai precis, ele dau linie costumului, împart și subliniază horărât câmpii. Prin varietatea mare de motive și prin cromatica lor, prin tematică, broderiile de aici contribuie ca piesele de port să fie cu adevărat, în majoritatea cazurilor, mici opere de artă. Oprindu-ne asupra calităților de culoare ale broderiilor din portul zonei Avrigului, cea dintâi constatare ce se impune este frecvența unui acord sobru, în care negrul este întrebuințat ca dominantă sau câmp, folosind roșul sau albastrul pentru a încălzi sau lumina motivul. Culorile dozate subliniază ritmul și alternanța figurilor, folosindu-se de obicei în aceeași compoziție două motive. Acest lucru e necesar pentru majoritatea motivelor ce sunt concepute ca șire sau ca bloc.

Portul femeilor din zona Avrigului este aici mai bogat decât al bărbaților. Iile cele mai vechi se caracterizează prin bogăția croiului, având mâneca din beată și cu obinzală ( pumnași), iar gura pe partea stângă. Cele zise cu altiță aveau mâneca din două părți, încheiate pe umăr cu broderie. Cele cu pumnași întorși se făceau mai demult pentru mirese. De prin 1900 s-a răspândit ia cu fodori jos la mâneci. Iile fetițelor până la șaisprezece ani au gura în față și pui peste cot. Dinainte, peste poale, se poartă șurț sau crătință neagră, țesută în casă, din două foi și cu două-trei vărgi roșii sau colorate, alese. Femeile mai tinere poartă crătințe vinete cu vargă ,, cu ochi ” iar în spate era generală crătința într-o foaie, țesută în două ițe, cu vărgi roșii. Felul în care s-au produs schimbările în structura portului femeiesc ca și etapele respective sunt interesante.

În jurul anilor 1920 continuă să rămână în uz toate felurile de ii, formele mai vechi sunt purtate de femeile bătrâne, chiar dacă la vremea lor aceste piese erau pentru tinere. Pătrunderea portului săliștean în zonă s-a făcut treptat, de la sat la sat,astfel, la 1890 la Sebeșul de Sus, între 1900-1910 la Porumbacul de Jos și pe la 1922 la Sărata. Calea este de obicei aceeași, prin mijlocirea unor învățătoare sau a unor fete care lucrează la Sibiu în atelierele de confecționat costume săliștenești.

Ia cea mai veche, numită aici ,, bătrânească” este ia cu pumnași, încrețită la mâneci jos și având aplicată o bucată de pânză îngustă brodată, ce în trecut nu se lega cu băieri. Din pânză de casă, de fuior de bumbac, sau de bumbac curat, iar mai târziu din giolgiu, această ie este compusă din brățare, ciupag, beata, ce unește prin încrețitură atât brâțara, ciupagul , cât și cele două mâneci ce pornesc direct din guler. Sub fiecare braț, avem o broască mică și o broască mare formate din câte un petic pătrat de pânză, prinse într-un chip special. Gura iei la femeile măritate este în partea stângă.

Din brâu în jos, poalele sunt din două foi drepte și din patru clini scoși dintr-o a treia foaie. Ornamentele brodate ale acestor ii sunt dispuse în lungul mînecii în două șire negre din umăr până la mînecă jos, la obinzală (pumnași), numite ,, ciocănele” apoi ,, puii” cu negru . Pe încrețitura mînecii, înainte de obinzală se face o broderie simplă numită ,,luncet”. Ia cu obinzăli are mîneca foarte bogată. Ciupagul dinainte se face adesea din două foi încheiate pe mijlocul pieptului, de-a lungul, cu cheiță sau cu ciocănel cu pui pe lîngă el.

Iile cele mai frecvente astăzi sunt cele de tipul ,, cu fodori” sau ,, flodori” care au totdeauna mînecile pornite direct din ,, beată” ( guler). Nu se întîlnesc ii cu flodori care să fie și cu altiță. Croiul lor este în general același în toate satele, felul ornamentației diferă însă atît între sate ,cît și în funcție de vîrstă. Flodorii care-i deosebesc de celelalte ii sînt terminați jos la mînecă în formă de manșetă evazată, realizată prin încrețirea mînecii la o distanță de 10-12 cm de la capăt. Iile acestea din urmă nu au ornmente pe piept, ci numai la guler, pe umăr și de-a lungul mînecii,iar jos, la terminarea flodorilor, o cheiță cu negru. Bogat ornamentatem iile fetelor au de-a lungul mînecilor, din guler pînă la flodori, cîte 2-3 șire lungi brodate cu negru, numite la Avrig ,, ciocănele” iar pe piept alte 3-4 ciocănele, cu flori pe lângă ele, peste umăr un rând de pui, din care –ca și iile vechi – pornesc pînă la cot două rînduri de ,, picături”. La Racoviță, ciocănelele se cheamă puricele, picpturile, șîre, iar ornamentele brodate pe piept se cheamă crăci.

Crătința oacheșă dinainte e formată din două foi, țesute în ochiuri în patru ițe, din lînă sau păr de culoare neagră sau vînătă și încheiate cu cheiță sau mreajă cu negru și culori cu știucu, adică din loc în loc alternând culorile. Jur-împrejur se face cheiță și colțișori, iar jos ciucuri trași din urzeală. Crătința roșie sau crătința oacheșă, din spate, purtată numai de femeile măritate , se compune dintr-o singură foaie țesută în război în două ițe, din lînă, ,,diamant” și păr pe urzitură din ață. Cele roșii au vărgi țesute dese și alesături în toate culorile, avînd roșul predominant, la cele oacheșe predomină negrul și galbenul.

Sursa :Cornel Irimie-Portul Popular din Țara Oltului

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Costum din Colectia Etnografica Gabriel Boriceanu

26 aprilie 2017

Gateala capului la neveste cu valitoare

Ultima noastră împletitură din rândul testimonialelor și a articolelor ce au avut ca subiect găteala capului în satul Mateiaș, o constituie găteala capului la neveste cu vălitoare, o podoabă deosebit de importanta.

Pieptănătura necesară pentru vălitoare era una specifică nevestelor, împletitura cu cosițele pe urechi cunoscută și sub numele de împletitură nevestească.Pentru a sublinia caracterul arhaic al acesteia, bătrânele spuneau că ,, așa purtau și femeile dace”. Această găteala a părului reprezintă momentul de trecere al fetelor în rândul nevestelor. În cadrul ceremoniei nupțiale, nuna ajutată de câteva femei îi ia miresei de pe cap toate podoabele de fată după care îi despletește părul pentru a fi gătită ca nevastă. Părul se pieptănă cu cărare de la frunte spre ceafă și se împletea în două cosițe groase duse mai apoi pe lângă obraz pe creștet unde sunt prinse. Capetele cosițelor sunt legate cu un fir de lâna sau bumbac. Peste această împletitură se așează vălitoarea sau cârpa.

Vălitoarea este formată din două piese: veaca și brobodelnicul. Veaca este o fâșie de carton care formează un cerc de mărimea circumferinței capului. Cartonul din care se formează veaca trebuie să fie unul tare și dintr-o singură bucată.

Brobodelnicul este țesut în trei ițe și are diverse broderii. Lung de 3-5 coți, la capetele lor sunt cusute diferite motive, amintind: boianu,seceruica,coarnele berbecului etc. Capătul brobodelnicului cu care se îmbracă veaca este mai puțin brodat . Gătind vălitoarea, adică împletind brobodelnicul pe veacă, se prind în partea din față a vălitorii diferite ,,ace de valitoare” și beșicuțe care se așează amestecate. G. T Niculescu Varone precizează că ,,pe vălitoare se prind de la 2 până la 12 ace cu fofeze împodobite cu sticle colorate de care atârnă lănțișori cu bobițe. Femeia măritată, după al doilea an de căsătorie, începe să scoată câte o fofează de pe vălitoare, la bătrânețe rămânând cu două în extremități.

Îmbrăcămintea nevestelor este compusă din ie cu poale, șurț cu ruji,crătință și pieptar înfundat. Ia are altițele peste umere, iar poalele sunt cusute de aceasta din 5 foi de panză. Peste această cămașă, de la brâu în jos se îmbracă în față șurțul cu ruji din trei foi iar în spate o crătință dintr-o foaie.

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Costume din Colectia Etnografica Gabriel Boriceanu

Multumim Miha Cojocaru!

Pașii îi gasiți aici:

19 aprilie 2017

Portrete din Colectia Etnografica Gabriel Boriceanu

Port Popular din zona de interferenta Hartibaci-Fagaras

Port Popular din zona Fagaras

Port Popular din zona Persani

Port Popular din zona Bran

Photo Credit Ileana Radulescu.Photograpy

6 aprilie 2017

Gateala capului cu cositele peste cap pentru creata

Începand cu varsta de cincisprezece-șaisprezece ani, fetele se pregăteau să intre în joc (horă), moment de o reală importanță în viața socială a acestora. Printre altele, etapa era marcată de schimbarea gătelii capului, din portul cu cozile pe spinare în găteala capului cu cosițele peste cap pentru creață sau reață cum se zicea în unele sate.

Părul fetelor se piaptănă peste cap și se împletește în două cosițe petrecute la ceafă și trecute apoi peste creștet și din nou înapoi, formand o dublă cunună. Podoaba capului la fete cuprinde o serie de piese, cea mai importanta fiind ,,,creața,, , un fel de panglică din bumbac sau lană roșie, lungă de trei sau patru metri și încrețită mărunt pusă peste cosițe asemeni unei cunune.

Între încrețituri se pun ,, beșicuțe,, , adică mărgele din sticlă multicolore. Pe langă cosițe, spre frunte se pune ,,zgherdanul,, o panglică de culoare roșie, legată la ceafă și avand șiruri de mărgelușe albe dispuse în spirale. El se poartă în fiecare zi, ținand părul strans.

Revenind la creță, ea se poartă la sărbători mari, la nunti și la joc,, dar și în dulcele Crăciunului , cand se puneau la cale, de regulă, nunțile și cumetriile,,. Alături de zgherdan, ele erau păstrate în diferite cutii alături de lucrurile de valoare ale fetei : ace, salbe, margele etc.

Costum din Colectia Etnografica Gabriel Boriceanu

Photo Credit Ileana Radulescu Photography

Multumim Madalina Boriceanu!

16 martie 2017

Gateala capului la fetite in Mateias-zona Rupea

„ Din aprecierile etnografilor reiese că în puține sate din zona Rupea s-au păstrat atât de limpede trăsăturile de stil ale portului popular românesc ca în satul Mateiaș”, afima cândva învățătorul Iosif Ioan în lucrarea intitulată Mateiașul în artă populară și folclor.

Satul Mateiaș este așezat în extremitatea nord-vestică a munților Perșani, întreaga depresiune fiind udată de apele Oltului ardelenesc. Din punct de vedere al artei populare și al folclorului, satul Mateiaș este așezat la punctul de întâlnire a trei zone etnografice diferite: Țara Oltului(din punct de vedere a obiceiurilor), Țara Bârsei(piese de ornament-podoabe) și Podișul Târnavelor(vestimentație).

1 (54)

1 (91)

Referitor la îmbrăcăminte, putem spune că portul variază în raport cu vârsta și împrejurările vieții. Sunt însă piese de bază care se poartă de la copii până la bătrâni, cu aceleași denumiri, același croi, se confecționează din același material și poartă aceleași cusături.

1 (81)

Pe lângă importanța vestimentației, o atenție deosebită se acordă gătelii capului. Foarte interesantă era pieptănătura și împletitura părului, începând de la fetițele mici până la femeile în etate. Toate fetițele se împleteau cu cununiță, o împletitură pe cât de veche, pe atât de frumoasă. Doar în munții Hațegului mai găsim zone unde se păstrează o pieptănătura asemănătoare.

1 (99) 1 (62)

1 (61) 1 (58)

Împletitura cu cununiță sau cu bortiță este întâlnită la fetițele cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani și 10-12 ani. Această modalitate de aranjare a părului se realizează astfel: se împarte părul în două părți egale, cărarea fiind pe orizontală, astfel încât o parte să fie lăsată pe ceafă și o parte să cadă pe frunte. Părul din față se împletește începând de la stânga spre dreapta, iar cosița se așează în jurul frunții spre ureche, continuând cu împletirea părului de pe ceafă. Această găteală presupune și o ținută anume: fetițele cele mai mici îmbracă ia, cu pui pe lângă umbreajă (iile acestora nu au altițe). Dacă fetițele sunt mai măricele, ia primește un șir de pui peste cot(jumătăți de altițe). În continuare se pun poalele, peste care se îmbracă crătințele roșii. La brâu se încing cu o curea din mărgele, iar în unele cazuri întâlnim salbe purtate sau mărgele din sticlă. De menționat este faptul că fetițele nu poartă pieptar. Încălțămintea acestora este în funcție de moda vremurilor.

1 (18) 1 (32)

Părăsirea gătelii cu cununiță începe atunci când fata se află pe punctul de a intra în joc(horă). Acest eveniment marchează trecerea de la copilărie spre adolescență. De acum, pentru puțin timp, împletitul părului se face în două codițe împletite pe spate, până când fata intră în rândul tineretului. Despre toate acestea vom vorbi în părțile următoare.

1 (40)

Arhiva:

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Costume din Colectia Etnografica Gabriel Boriceanu

Mulțumim Tanti Cornelia, Ștefi și Mălina!

1 2 3