Oltenia

Port Popular Mehedinti Valnic cu tel (1) (Copy)

12 ianuarie 2020

Portul popular din zona Mehedinti – vâlnicul cu tel

În zona Mehedinți, portul popular femeiesc prezintă două forme : costumul cu vâlnic și costumul cu două catrințe. Componența costumului rămâne aceeași, peste cămașa lungă ( sau ciupag și poale) se poartă vâlnicul sau catrințele , încinse în talie cu brâul și brăcira. Capul este gătit cu peșchir sau cârpă. Costumul cu vâlnic numit local opreg creț reprezintă varianta costumului de iarnă sau de sărbătoare. Poalele cămășii purtată la opreg sunt acoperite de broderie, în majoritatea cazurilor, aceasta fiind diferită de cămașă.

Ștergarul de cap poartă numele de cârpă sau proboadă iar în zonele de vest și sud, peșchir. Inițial, cârpa a fost realizată din fire de cânepă și in, colorate, dezvoltându-se apoi cu fire de bumbac albe. Cârpa de cap atinge apogeul odata cu introducerea borangicului. Inițial, acesta s-a folosit numai în băteală sau ca ornament în capetele cârpelor, urmând numeroase alesături cu motive specifice.Felul de a se îmbrobodi este diferit, fiind determinat de mai mulți factori: vârsta, anotimpul,ocazie categoria cârpei etc. Atfel își leagă femeia capul cu peșchirul, altfel cu cârpa de borangic.

Până la începutul secolului XX, țesătura cămășii era din tort de cânepă sau in. Cu pătrunderea firului de bumbac în gospodărie, cele două au fost lăsate în urmă și înlocuite în totalitate. În zona de nord, consistența pânzei este mai pronunțată, în timp ce spre sud pânza este mai subțire, uneori învărgată. În îmbracămintea femeii se găsesc două tipuri de cămăși: cămașa dreaptă și cămașa încrețită în jurul gâtului.

Cămașa de sărbătoare se remarcă prin abundența materialului folosit și prin somptuozitatea decorului. Gura cămășii este despicată până la brâu, specific acestei zone. Altița este croită separat compusă din rânduri alăturate strâns și săbăcite ( oblice) pe mânecă, având râul de sus întotdeauna desprins. Încrețul este funcțional, cusut în tehnica tradițională. Ornamentația cămășii executată prin cusătură în puncte specifice realizează aspectul reliefat, păstrează coloritul natural al lânei sau al borangicului și nuanțele de vânăt poroinic ( roșu închis) și cafeniu ai coloranților casnici. Arniciul negru și cel roșu apare deseori vopsit în modur (liliachiu). Mai târziu, decorul mânecii își pierde funcționalitatea, atât altița cât și încrețul păstrează doar rolul decorativ. Intervine bumbacul, mătasea, firul metalic și uneori paietele.

Cămașa încrețită în jurul gâtului denumită și cămașă creață după gât sau ciupag cu mâneca sus prezintă cea mai simplă croială: foile drepte din față ( stanul din față), stanul din spate și foile mânecilor. Toate acestea sunt încrețite în jurul gâtului și fixate cu un guleraș îngust. Forma arhaică a cămășii este cea lungă, până la glezne fiind croită într-una de la umeri până jos. Mai nou, găsim ciupagul separat de poale, chiar daca uneori acestea sunt cusute împreună, ele au fost croite separat. Elementul de lărgire este broasca sau pava, un mic pătrat intercalat la subraț. Pe lângă pavă se mai pune un clin, o fășie de pânză aplicată între foile stanului din față și a celui din spate plus a foilor mânecii.

Mâneca cămășii poate fi largă jos, poate fi încrețită pe o bentiță sau este terminată cu un volan. Gura cămășii se deschide în mod frecvent în față, pe mijlocul pieptului. Poalele se compun din două foi drepte și câte doi clini pe părți, ceea ce reprezintă patru foi întregi de pânză. Ornamentația cămășii este dispusă pe suprafețele vizibile și nesupuse uzurii. Altița constituie ornamentul principal, plasat pe locul cel mai vizibil, umărul. Inițial,aceasta se croia separat și se integra în structura cămășii, prinsă de la gât și acoperind umărul. În continuarea altiței se prindea mâneca încrețită, ea fiind mai largă decât altița. Cusătura de sub altița a primit numele de încreț. Decorul altiței din zona Mehedinți se supune unor reguli stricte. Formată din 3 până la 8 rânduri alăturate strâns, acestea se repetă omogen.Rândurile sunt delimitate între ele prin cusături liniare adeseori realizate cu fir metalic. La cămășile vechi, altița croită separat este unită de mânecă și stani printr-o cusătură de cheiță care îngrădește cele trei laturi ale altiței

La cămășile mai noi, altița este încorporată în croiala mânecii fiind marcată printr-o îngrăditură. Un lucru aparte în decorul mânecii îl reprezintă rândul de sus se desprinde cumva de altiță.Pe lângă structura clasică a altiței mai apar ca și excepție ,,altița în blană,, altița cu izvod sabiat,, sau altița cu boboci prerupți. În zona de câmpie apare și mărginarul de altiță, decorată cu un singur chenar pe margine, centrul rămânând alb.

Sub altiță se găsește încrețul care a avut în primă fază un rol funcțional. Cusut pe dos, el păstrează o tehnică de veche tradiție cu un aspect de reliefuri consistente. Treptat, el și-a pierdur rostul prin creșterea altiței și prin înlocuirea punctelor de cusătură a acestuia. Culoarea galbenă a cânepii cu care se încrețea în trecut s-a schimbat în nuanțe de albastru,galben sau alb ca să se despartă de altiță. Pe mânecă se întind râurile, acestea prezentând o mare varietate de sensuri și compoziție. Dispoziția clasică este cea verticală, de la unul până la cinci dungi care brăzdează mâneca de la încreț până jos. Blana pe mânecă reprezintă un ornament compact dispus omogen peste întreaga suprafața a mânecii de la încreț pâna la tivul mânecii formată din motive mărunte ce se succed ritmic în sens oblic sau vertical. Pieptul cămășii urmează modelul brațului, acestea repetându-se pe foile din piept unde apare întreg repertoriul de ornamente : rânduri drepte, săbiate,năsipite,furci, blana etc.

Vâlnicele din zona Mehedinți sunt de mai multe tipuri: opregul creț țesut integral din lână, vâlnicul țesut cu urzeală ascunsă, opregul țesut în patru ițe, opregul în 5 ițe cu motive reliefate și opregul cu ițe. În colțul de est al județului Mehedinți se găsește o categorie de vâlnic negru ( rareori galben sau roșu) cu origini necunoscute, numit zăvelcă cu betea/tel, ornamentată prin broderie cu beteală argintie. Costumul zăvelcii cu tel sau a vâlnicului cu tel reprezintă o ținută de mare sărbătoare în vestimentația femeii. Vâlnicul este țesut de mână cu urzeală și băteală din lână, ulterior bumbac. Având o lărgime mare, vâlnicul se poartă încrețit sau încutat în talie. Încutarea vâlnicelor se face cu vechi practici, amintind de ,, încutarea din degete pe blană’’ și de ,,cutele culcate’’ realizate cu fierul de călcat.

Compoziția decorului la vâlnicul cu tel se concentrează la poale, unde se gasește ghenarul din șerpi și prejuroiul din chite de beșici ( motive din buline) iar pe partea superioară flori mutate și crăcuțe care ne amintește de motivul arborele vieții. La poale, se regăsesc în unele cazuri motivul ,, hora’’ stilizat. Acesta îngrădește marginea de jos a vâlnicului de jur în prejur, pierzându-se în cute dar regăsindu-se în totalitatea atunci când purtătoarea juca în horă.

Costum Colectia Sebastian Paic

Model Oana Bomboana

Locatie Gradina Vlahiia

Costume Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Modele Sabina & Ruxandra Stan Jianu

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Credit & Copyright Etnotique

17 noiembrie 2019

Portul Popular din zona Câmpia Boianului

Zona etnografică Câmpia Boianului este o zonă mai puțin cunoscută, confundată deseori cu Oltul sau Teleormanul, din pricina pieselor de costum asemănătoare. Aflată între zonele etnografice Olt, Romanați, Argeș și Teleorman, zona etnografică Câmpia Boianului se remarcă prin portul fustei, pe lângă cel al boscelelor, și prin imaginația țărăncilor aflate într-o zonă în care accesul la satele din împrejurimi era facilă.

Pieptănăturile erau cu două cozi la împletite lăsate libere sau duse la ceafă într-un coc prins în crăcani. Maramele și tulpanele se diferențiează doar prin modul de purtare. Tinerele căsătorite purtau marama lăsată liberă pe spate.

Pe lângă cămașa dreaptă și ceea cu platcă din zona Boianului, cămașa încrețită la gât este des întâlnită, în cele mai diverse forme. Cămașa dreaptă se purta doar de femeile bătrâne sau în zilele de lucru. Ca urmare modul de decorare este unul simplu, la guler, pe platcă și jos la mânecă. Părțile componente ale cămășii se încrețesc laolaltă și se fixează la guler.La încheietura mânecii, mâneca rămâne largă sau se încrețește într-un volan denumit fifilan.

Tipica cămașă cu altiță, se diferențiază de cele din zona Teleorman prin decorul mai bogat și culorile mult mai aprinse.

Principalele câmpuri ornamentale la cămășile din zona Boianului sunt în jurul gâtului, pe umeri, piept și mâneci .Decorul cămășii este realizat din mătase sau arnici și completat cu mărgele și paiete metalice în vârful cărora stau mici mărgele transparente sau multicolore.

Cămașa cu croșnă, întâlnită în mai multe zone etnografice ale țării este întâlnită și păstrată ca formă veche, diferențială de piesele ce pătrund în zonă. Ornamentația mânecilor, pieptului și a spatelui se face prin cusături în musculițe,la un fir, la mai multe fire sau în puncte, motivele fiind de cele mai multe ori vegetale stilizate.

O piesă aparte în costumul din zona Boianului în constituie fusta. Făcută din 4-6 foi de pânză de stofă din lână, țesută în două sau patru ițe. Lărgimea de 2,5 m este adunată în talie în pliuri de 3-4 degete și fixate cu o bentiță. Motivele geometrice sau fitomorfe ce constituie ornamentația sunt executate din lână în mai multe culori și fluturi metalici. Fusta de sărbătoare este confecționată din stofă cusută în două ițe sau în patru ițe.

Brâul specific zonei de Sud,bogat ornamentat cu mărgele și paiete, este și aici întâlnit.

Costum din Colectia Muzeului Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Model Alexandra Negrila

Locatie Conacul Golestilor

12 iulie 2019

Portul popular din Romanați

Costumul, prin prezența vâlnicului și a boscelelor se înscrie în tipologia portului specific Câmpiei Dunărene.

Materiile prime folosite in aria fostului judet Romanați au fost în cea mai mare parte cele produse în gospodărie: in, cânepă,lână, urmând să li se adauge treptat bumbacul, bornagicul, firele metalice,mărgelele și fluturii.

Costumul femeiesc este legat de vârsta purtătoarei. Copilăria este considerată o perioadă de pregătire pentru maturitate. Îndată ce fata crește, costumul se diferențiează tot mai mult în funcție de statutul social și grupul din care face parte.

Valoarea decorativa a cârpei de borangic ( marama) si caracterul ceremonial a contribuit la transformarea ei într-un simbol al marilor evenimente, fiind dată în dar soacrei, nașei,mirelui și rudelor apropiate cu ocazia nunții la obiceiul numit local ,,Nuneasca,,.

Cămașa încrețită la gât din zona Romanațiului se compune din mai multe părți: pieptul, spatele, mâneca gulerul, broschița și manșetele sau fodorul. Croiul mânecii se caracterizează prin adăugarea unui dreptunghi de pânză la partea superioară pe care se coase altița. Părțile componente se încrețesc laolaltă și se fixează printr-o bentiță care formează gulerul. Ornamentele sunt dispuse în formă de râuri drepte sau oblice pe piept și pe spate sau de motive izolate. La mânecă ornamentele se grupează pe umăr formând un model compact de altiță, urmată de încreț și râuri. Apare și tabla de râuri pe braț care păstrează aceleași puncte de cusătură specifică Romanațiului. Ca o particularitate locală,încrețul este colorat, deseori în nuanțe de verde și albastru, cu motive străpunse de fluturi sau fir metalic.

Fluturii folosiți in ornamentarea cămășilor de sărbătoare și a zăvelcilor au avut o lungă și veche întrebuințare în județele Olteniei și Munteniei, nu de puține ori fiind menționați in diferite documente.

Vâlnicul țesut din păr subțire, prezintă cea mai fină țesătură. Compus din două foi unite pe orizontală se poartă încutat foarte mărunt. Ornamentația în dungi verticale (verde și albastru) pe fondul roșu alternează în unele cazuri cu unele motive. Bosceaua ornamentată în sens orizontal cu un prag până la trei, are diverse motive vegetale,antropomorfe sau geometrice.

Pe deasupra zăvelcilor se încingeau betele țesute în război în două ițe și alese cu dungi verticale, în ochiuri, romburi sau linii șerpuite policrome. Înainte, pe sub zăvelci se purta un brâu lat de 15-20 cm țesut în două ițe, cu urzeală de culoare închisă și băteala în nuanțe asortate formând dungi înguste dispuse orizontal sau vertical.

Casaca reprezintă piesa de dimie albă purtată de femei iarna sau în zilele friguroase. Croiul fără mâneci și decorul roșu-portocaliu în combinații de verde și albastru este specific zonei alături de fluturii metalici.

Costum din Colecția Golescu a Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești

Fotograf Ileana Radulescu.Photography

Model Alexandra Negrila

Locatie Muzeul Pomiculturii si Viticulturii Golești

Credit & Copyright Etnotique

18 iulie 2017

Costumul popular din zona Valcea

Costumul femeiesc prezintă două tipuri de port: tipul cu două catrinţe, denumite zăvelci şi timpul cu vâlnic denumit opreg. Tipul cu zăvelci se impune prin coloritul catrinţelor – ţesătură subţire de lână albastră, brodată cu alb şi cămăşilor de tip carpatic cu roşu aprins.

Părul era strâns în colac sau coc legat strâns cu tulpanul peste care se punea căpătâiul. Fetele purtau părul împletit în două cozi, fiecare din trei viţe; în zilele de lucru părul era prins în spate în conci, iar la sărbători cozile erau împodobite cu panglici colorate, flori şi uneori benzi ornamentale împodobite cu mărgele.

Piesa principală în componenţa costumului femeiesc este cămaşa confecţionată de obicei din fibre vegetale(cânepă, in, bumbac) sau borangic. Cămăşile femeieşti vechi erau croite legat cu poalele. Poalele se compun din două foi întregi(în faţă şi spate) şi din doi clini pe şolduri. Partea de sus (cămaşa) compusă din foile pieptului, spatelui şi ale mânecilor, încheiate cu „cheiţa”, prezintă tipul clasic al cămăşii cu foile încreţite în jurul gâtului – de veche tradiţie în portul popular românesc, atestat şi de imaginile femeilor dace de pe monumentele romane.

Gulerul îngust al cămăşii, denumit” beată” sau” bentiţ”, este legat în faţă cu „baiere”, sau „închiotorat” cu nasture.
Gura cămăşii se deschide în mod frecvent în faţă pe mijlocul pieptului. Decorul cămăşii ca şi al celorlalte piese din port, este dispus pe porţiunile vizibile şi nesupuse uzurii, ca de pildă pe mânecă, pe piept şi mai puţin pe spate.
Pe mânecă decorul se grupează pe trei categorii de ornamente distincte: „altiţa”, pe umăr, „încreţitul” sub altiţă şi „râuri” pe braţ. În afară de acest sistem de ornamentaţie cu altiţă sunt şi cămăşi cu” râuri”, ce pornesc de la umăr fără să aiba altiţă. Se mai spune floare la orice motiv decorativ, ceea ce arată sursa de inspiraţie.

Firul de borangic, vopsit casnic, şi cel de lână în culori naturale, cu care erau cusute cămăşile vechi, a fost înlocuit cu firul de arnici roşu şi negru. Mărgelele colorate şi fluturii, cu care se umplu golurile dintre alesături, încep să „încarce” cămăşile. Odată cu pătrunderea unor produse industriale în comerţul rural, ornamentaţia pieselor de port devine mai încărcată.
Cămaşa confecţionată din borangic, este „aleasă” în război cu şabace (ornament ajurat frecvent în comuna Diculeşti).
Ornamentul poalelor este redus la câteva motive mărunte, înşirat pe cusătura clinilor.
Vâlnicul îmbracă corpul de la talie în jos, fiind frânt la mijloc cu ajutorul betelor. Este o piesă de formă dreptunghiulară de mari dimensiuni, circa 4 m. Lărgime şi 0,80 m lungime. Datorită acestei lărgimi, vâlnicul se poartă încutat.

Ţesut din lână în două iţe, în tehnica specifică a scoarţelor ornamentaţia vâlnicului este liniar. Simplitatea ornamentului liniar si coloritul sobru constituie caracteristica de bază a acestei piese de port. Pe lângă ornamentul de veche tradiţie vâlceană se întâlneşte şi vâlnicul cu motive specifice zonelor de sud ale ţării: coloritul policrom pe fondul de obicei vişiniu, la piesele vechi, ţesătura mai subţire şi mai deasă este încreţită mai mărunt.
Alături de vâlnic se poartă zăvelcile cu fir metalic şi pestelcile.

Zăvelca albastră, ţesută în patru iţe este ornamentată prin alesătură în război cu motive şerpuite denumite: „coton”, „râure la un fir”, „cocleţi”, etc. din fir albastru de bumbac sau de cânepă, ce se înşiră pe fondul negru, în plan vertical.
Şorţul, din două foi de ţesătură, introduse demult în portul femeiesc al femeilor din comuna Diculeşti a luat locul zăvelcilor vâlcene.

În unele categorii de pestelci şi şorţuri, alături de elemente cu caracter vâlcean, apar şi unele influenţe ale regiunilor vecine. Motivele ornamentale tratate sub influenţa unor piese de port din Câmpia Dunăreană îşi fac apariţia sub forma „pomului” sau a unor motive vegetale redate în colorit policrom.
Peste zăvelci încercuind mijlocul, sunt betele, ce se încing suprapuse de mai multe ori. Betele sunt foarte înguste şi au mărgeluşe albe pe margini. Brâul este mai mare decât betele, ajungând până la 20-30 cm lăţime. Ţesut în patru iţe, de culoare roşie, brâul este simplu şi se poartă fie drept, fie îndoit pe lungime.

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Costume din Colectia Oana Bomboana

Locatie Muzeul Golesti

12 iulie 2017

Costumul din Mehedinti

Pe teritoriul judeţului Mehedinţi, portul popular femeiesc prezintă două forme principale, care se încadrează în tipologia generală a provinciei istorice Oltenia şi anume : costumul cu vâlnic denumit ,,opreg creţ” în zonele din nordul judeţului ; „catrinţă”, ,,zăvelcă” sau ,,opreg” în zona de câmpie şi costumul cu două catrinţe dreptunghiulare , numite ,,opreg îngust” şi ,,fâstâc” în nord şi ,,prestelcă” sau ,,zuvelcă” în Câmpia dunăreană.

Componenţa costumului cu cămaşa lungă (sau deosebit ciupagul şi poalele), încinsă la talie cu brâul şi brăcira, unde se prinde fie vâlnicul, fie cele două catrinţe (una în faţă şi alta la spate), rămâne aceeaşi la toate variantele, ce le prezintă diferenţierile zonale mai restrânse de pe teritoriul Mehedinţiului. Deosebirile de detaliu, care se desprind din aceste două forme de port, de la un loc la altul, nu privesc componenţa costumului, ci structura însăşi şi compoziţia ornamentală a pieselor ce compun costumul. Singura excepţie— care însă se referă la ordinea în îmbrăcare a pieselor de port — apare la felul de împerechere a brâului cu brăcira (prezente ambele în costumul femeiesc) dat fiind că în unele zone, la costumul cu două catrinţe, peste brâul încins pe cămaşă se încinge imediat şi brăcira, ca cele două catrinţe să fie prinse, pe urmă, peste acestea (mod de a se îmbrăca şi în Banat). In zone însă ordinea rămâne cea obişnuită, cu brâul încins peste cămaşă, apoi prins vâlnicul (sau catrinţele) peste care se încinge brăcira, ce, în mod normal, fixează aceste piese de talie.

Pe harta etnografică a judeţului Mehedinţi, privind portul popular, se conturează între cele două zone extreme: zona subcarpatică de munte şi Câmpia Dunăreană (cu aspecte net diferenţiate) o largă zonă centrală, cuprinsă între colinele Livezii şi a Poroinei la sud, şi acelor dintre Izvorul Bârzei, Ilovăţ, Sişeşti şi Căzăneşti la nord. în această enclavă etnografică, ce cuprinde comunele Malovăţ, Huşnicioara şi Prunişor, costumul femeiesc păstrează elementele tradiţionale cele mai valabile, care reflectă, în contururi bine definite, valoarea documentară a costumului autentic, specific zonei Mehedinţi.

Costumul cu vâlnic numit local ,,opreg creţ”, reprezintă costumul sărbătoresc purtat însă în formă mai simplă şi ca îmbrăcăminte de iarnă. Aspectul său diferit faţă de costumul cu 2 catrinţe apare în primul rând în linia evazată a siluetei, vâlnicul fiind încreţit la talie, lărgit la poală şi cuprinzând de jur împrejur corpul femeii, în mod firesc, poalele cămăşii sunt acoperite, şi ceea ce se vede din ele — fiind mai lungi decât opregul — este porţiunea tivului de jos.

În zona centrală, de care ne ocupăm, găsim formele de bază ale multiplelor categorii, ce le prezintă vâlnicul în judeţul Mehedinţi: cea mai veche categorie este „opregul creţ”, ţesut integral din lână, „pânzeşte” (năvădit în patru iţe şi ţesut în două, practică specifică Mehedinţiului), denumit şi „opreg mărunt”. Ornamentaţia o constituie vărgile subţiri şi dese în sens vertical „vărgat cu suveica” şi un grup de vărguţe şi orizontale, jos la bordură, denumite „strează”. Tivul este ,,bătut” (un drug din cusătură) cu fir de lână. Găsim opregul „ţesut vâlnic” (cu urzeala ascunsă) ornamentat cu .,râuri alese”, vertical, pe câmpul roşu „cicic”, ceea ce-i conferă o mare preţiozitate, în aprecierea colectivă. Acest opreg „vâlnic” răspândit peste întreaga suprafaţă a Mehedinţiului reprezintă, atât prin tehnica ţesăturii, cât şi prin ornamentaţia de rânduri alese, piesa costumului de sărbătoare. Găsim aici opregul ţesut în 4 iţe, „dimiului”, sau în „ochiuri”. Este prezent şi opregul de tradiţie locală, ţesut în 5 iţe, cu motive reliefate, de „pituţe” şi „mură”. Şi în fine, „opregul cu iţe” — cea mai recentă formă — realizat cdin alesătură cu cocleţi.

Cămaşa purtată la costumul de sărbătoare — cu opregul creţ — prezintă cele mai valabile elemente ale tipului autentic de Mehedinţi. La prima vedere costatăm abundenţa materialului folosit şi somptuozitatea decorului. Celor patru foi de pânză ale stanilor, se alătură câte două foi ale mânecilor, care ajung până la talie prin lărgimea lor. Gura cămăşii este despicată până la brâu. Specifică acestei zone de baştină a costumului mehedinţean, este decorul „năsipit” al cămăşii, desfăşurat larg, în motive mărunte bine conturate şi dispuse de obicei în ,,râuri sablate” (oblice) pe mânecă. O notă caracteristică apare în decorul feţelor cămăşii, totdeauna în ,,blană de râuri”, lată, plasată mai îndepărtat de gură. Altiţa croită separat, compusă din rânduri alăturate strâns şi „săbăcite” între ele, respectă canonul străvechi al decorului, având rândul de sus totdeauna desprins, încreţul este prezent şi cusut, în mod curent, în tehnica tradiţională.

Ornamentaţia cămăşii executată prin cusătură (arareori prin ţesătură) în puncte specifice, dintre care „punctul bătrânesc năsipit” realizează aspectul reliefat, păstrează coloritul natural al lânei sau al borangicului şi nuanţele de vânăt „poroinic” (roşu închis) şi „nucăriu” (cafeniu) ai coloranţilor casnici. Arniciul negru şi cel roşu, ce a urmat, apare adeseori vopsit în „modur” (o nuanţă liliachie).

Mijlocul este încins totdeauna cu brâul roşu, iar peste brâu cu brăcira nevedită în „ochiuri” sau ,,şerpi”.

Femeia îşi înveleşte capul cu ,,cârpa de borangic” bogat ornamentată, cu accente de culori, adeseori pe fondul gălbui al borangicului. ,,Conciul”, care cuprinde părul, este nelipsit, de asemenea şi „spelcile” sau „scăluşele” cu care se fixează cârpa de conci.

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Locatie Muzeul Satului Golesti

Costum din Colectia Etnografica H.Silviu Ilea

Cercei executati manual de mesterul sticlar Alexandru Rotar

30 mai 2017

Portul popular din zona Valcea-Pietrari

Portul popular din zonă era alcătuit în trecut din cămașă cu clini și altoaie, gura cămășii în față, pe umăr sau la spate și brățară la mânecă. Altița și încrețul cămășii era uneori înlocuit cu mâneca în blană, motivele cusute fiind găsite și pe piepți. Zăvelca în față se purta în spate cu ,,opreg”, denumirea generală a vâlnicelor din zonă.

De o reală importanță este cămașa costumului, ea păstrând întregul echilibru prin proporții, motive cusute și cromatică, determinând restul pieselor din ansamblu.. Croite din pânză de cănepă sau in, mai târziu din bumbac, părțile componente ale cămășii sunt încheiate cu ajutorul “cheițelor” care au rolul de a realiza asamblarea.Strânse la gât cu o bentiță, cu mânecile lungi, cămășile cu poale, urmăresc îndeaproape linia corpului. Altița, încrețul și răurile sunt cele trei elemente care dau contur compoziției ornamentale a cămășii femeiesti.

Motivele geometrice de pe altiță sunt folosite și pentru alcătuirea râurilor de pe mânecă, de foarte multe ori,ele se îmbină cu motive diferite, mai ales la cămășile cu ornamentația executată în tehnica sabacelori. Între altiță și “râuri”, “încrețul” delimitează câmpii ornamentali, avand un colorit neutru, cu motive geometrice cusute în tehnici speciale: “punct urzit cu fir”, “pite”, “sebace”.

Dacă în secolul trecut vechea cămașă femeiască a cunoscut o compoziție ornamentală echilibrată, centrul de greutate fiind altița, în jurul căreia se organiză întreg ansamblul ornamental cu încreț, rânduri “ținute” (drepte) sau randuri “înfurcite” (oblice), cu aceleași rânduri plasate pe pieptul si pe poalele cămășii, în secolul nostru acest echilibru se tulbura aparand astfel compozitiile cu ornamentația mânecii “în blană”, uneori chiar fara încreț. Decorul acopera astfel toata partea vizibilă a mânecii și a pieptului cămășii, eliminând spațiile albe și dând impresia de “încărcat”.

Mai apoi, se schimba vechea dispozitie a “răurilor”; dezvoltarea acestui element are ca rezultat variante ornamentale în care este redus încrețul și rămân doar altița și rândurile sau se renunță și la altiță, rândurile dispuse în unghi (înfurcite în două) acoperind mânecile și pieptul cămășii.

Se constată astfel că pot fi întălnite trei tipuri de ornamentatie a cămășii femeiești care au o frecvență preponderentă: compoziția cu altiță, compozitia cu “blana pe maneci si pe piept” si compozitia cu randuri “infurcite”.

Costumul cu doua zăvelci se purta cu zăvelci diferite, nu perechi: în față, zăvelca “în pânză” vânată sau neagră, ornamentată cu alb și la spate zăvelca în scoarță, de obicei roșie. Costumul cu zăvelci perechi (“costumul național”) este mai recent și are ambele zăvelci țesute în “scoarță” și cu chenare pe poale, culoarea cea mai des întalnită în Pietrari fiind un roșu închis, aproape vișiniu, culoare ce se regăsește și în râurile de pe cămăși.

Costumul cu opreg, care, considerat la mare prețuire, se îmbracă “numai de femeile cu stare, când ieșeau în lume, în sărbători mari”, se purta fie singur, în cute mari la spate și întins în față, “învăluit pe trup” și “închiotorat” la stânga, fie cu o zăvelcă în față ( întotdeauna “în pănză”).

În ultimele decenii ale secolului trecut a apărut un costum femeiesc mai usor și comod la purtat, cu o execuție tehnică mult simplificată. La acest tip de costum popular întălnim: ia cu poale, cu gura în față și mâneca scurtă, cu volan, decorată cu altiță, încreț desfăcut și mai îngust și cu rănduri alternate cu sabace mari care se repetă pe piept și pe spate, iar poalele sunt ceva mai scurte și decorate cu râuri de la altiță; „șoarțele” colorate sunt zăvelci identice cărora li s-au adăugat colțișori cu margini; betele nu mai au mărgele, iar maramele se confectionează foarte rar.

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Costum din Colectia Oana Bomboana

Salba Colectia de Margele

Locatie Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Concept Etnotique

Bibliografie http://comunapietrari.ro/descriere-comuna/