Indrea, undrea sau andrea, de la numele Sfântului Andrei. Această lună fiind geroasă încât te-nțeapă de parcă-ți bagă ace, undrele.
Anul se sfârșește și gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s-au adunat apă pe sămănături, dacă nu trebuie să taie copaci și tufiș, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curățite, nutrite, bine așternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutrețul uscat, nu trebuie să se dea și rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeață pe afară, dacă nu se îngheață apa pusă pentru vite și pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiți au destul aer.
Pivnița, de mucezește câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă și aerită din când în când. Sălata și alte legumi, dacă e neauă puțină, se acoper cu frunză ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an.
Vitele trebuiesc ținute în curățenie deosebită și sarea să nu le-o tragem. Să se care gunoi. Când gerul e mare, ferestrile pivnițelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puțin. Pleava se opărește și, amestecată cu napi de nutreț ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se cruță nutrețul.
Prevestiri:
Dacă începutul lui Decembrie va fi geros, tot așa va fi zece săptămâni. Daca în Decembrie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă și călduroasă, iar daca în luna aceasta va fi vreme domoală, vara va fi ploioasă.
Când câinii latră la lună urmează ger mare. Gerul și neaua din Decembrie vestesc grâu mult. Indrea geros aduce an mănos. Spălarea cu prima neauă se crede că face fetele frumoase și drăgăstoase.
Text Antoaneta Olteanu-Calendarele Poporului Român
30 Noiembrie- Sfântul Andrei, Sântandrei, Moș Andrei, Andrei-de –Iarnă; Ziua Lupului, Gădinețul Șchiop-Ieșirea Filipilor de Toamnă,Sf. Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României.
,,În calitate de început ( după unele presupoziții, acum am avea de-a face cu Anul Nou dacic, în felul acesta explicându-se această concentrare de sacralitate), este firesc să întâlnim credințele care ne spun că această zi poate fi considerată începutul iernii (Sf Andrei e ,, cap de iarna,, , chiar dacă de la Sf. Dumitru sau Ovedenie întâlnim frecvent același constatări). Pe lângă practicile magice apotropaice ce vizează paza contra lupilor ( ce continuă prescripțiile din ajun), un număr mare de credințe susține interdicțiile de lucru în această zi, pedeapsa cea mai frecventă fiind boala rituală, care izbucnește la dată fixă ( Ignat) sau care durează un an de zile.
Sf. Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României.
Slăvitul apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numește Vitsaida. Dumnezeiescul Andrei, defăimând toată turburarea lumească, și-a ales să petreacă întru feciorie și n-a voit să se însoare. Ci auzind că Ioan, Înainte Mergătorul Domnului, umblă prin laturile cele de pre lângă Iordan și propovăduiește pocăința, s-a dus la dânsul și i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa întru mai multe înțelegeri. Apostolul Andrei cu tot sufletul a urmat lui Hristos, și mai întâi decât ceilalți apostoli a fost chemat la învățătura lui Hristos, și pentru asta s-a numit întâiul chemat. Și au căzut în soarta apostolului Andrei neamuri până în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate locurile și amândoua părțile cele de pre Marea Euxinului, toate câte se află între Tracia și între Macedonia, până la râul cel mare, Istrul, care acum se numește Dunăre; toate nemurile acestea erau țarină pusă înaintea lui, întru care voia să semene sămânța cuvântului lui Dumnezeu.
Se mai zice și Andrei Pescarul, pentru că, după cuvântul lui, niște oameni care se necăjeau cu pescuitul au tras cu voloacele și au prins pește mult. Pe sfântu Andrei cică l-o găsit o femeie pe o apă, unde a fost dat de mă-sa într-o albiuță. Femeia aceea,luându-l și crescându-l mare, l-o pus să-i păzească păpușoii din grădină. Andrii s-o culcat acolo, în păpușoi. Sărind tată-său în grădină să vadă păpușoii, Andrei a luat pușsa și l-o împușcat; pe urmă s-o dus la un popă să se spovăduiască pentru ca să-și ispășească pacatele. Popa i-o zis că e bun de dat în foc. Atunci Andrei a luat ciomagu, i-o dat popei una în cap și l-o omorât. Apoi s-o dus la alt popă și tot așa o făcut. Pe urmă s-o dus la un călugăr.Călugărul i-o zis să vie după dânsul și l-o dus la o groapă de fântână fără apă, l-o dat într-însa și l-o încuiet, iar cheia a aruncat-o într-un râmnic. O trecut o sută de ani de atuncea. La o sută de ani, niște pescari, prinzând un pește din acem râmnic, i-o dat și călugărului un pește. El, luând peștele și spintecându-l ca să-l facă mâmcare, o găsit într-însul cheia și s-o dus să-i deie drumul. Când colo, Andrei era încă viu. Călugărul l-o scos de acolo și i-o pus în spate o pereche de desagi mari cu bolovani, i-o mai dat zece oi: cinci negre și cinci albe, și l-o trimes să le pască, zicându-i ,, Când s-or face oile cele negre albe și cele albe negre, numai atunci ți-i ispăși tu păcatele. El s-o dus cu desagii în spate și cu oile. La un drum vede un om călare venind în fuga mare. Era un hoț. Andrei îl întreabă că unde se duce? ,, Mă duc, zice hoțu, c-am omorât trei sate și am să mai omor unu., Atunci Andrei i-o dat cu ciomagu în cap și l-o omorât. Oile cele negre îndată s-o făcut albe si cele albe negre. Andrei și-o ispășit păcatele și s-o făcut sfânt.
Iarna zic unii că vine Sf.Dumitru,da nu-i adevărat. Sf Andrei e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte. E ziua când lupii se formează în potăi de câte doisprezece și nu se despart decât în ziua de Bobotează. Lupul, al cărui gât e țeapăn, în această zi capătă darul de a și-l îndoi. De aici credința că în această zi ,, își vede lupul coada,,. Când urlă lupii adunați mai mulți în haite ei se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască prada. Lupii sunt câinii lui Sân-Petru, cu care pornește în căutarea cailor furați de un tâlhar sau în căutarea dracilor. Sf Petru le ursește în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce.
Sf Andrei e rău pentru boale și cine lucrează în ziua lui nu-l iartă Dumnezeu, după cum nici pe el nu l-a iertat Dumnezeu.
Obiceiuri
Oamenii,în seara de Sf. Andrei, mânâncă un fel de turtă înmuiată în usturoi. Se serbează cu mâncări gătite în usturoi. Sf. Andrei e pescar. De ziua lui se mănâncă pește.Femeile fierb grâu sau porumn în apă, le amestecă cu nuci, cu zahăr sau cu miere și mănâncă, după ce a împărțit pe la vecini. Altele fac otrepele lui Hristos, un fel de iofca cu formă de casă și îndulcite cu miere și zahăr.
Se ține zicând că e începutul iernii și să le meargă bine toată iarna.Se ține pentru a fi iarna mai dulce și gerul mai slab. Se ține ca să fie iarna plină de zăpadă, care aduce belșug. Sf Andrei ținându-l, cara are să fie mai blândă. Sf Andrei se ține pentru a trăi mulți ani. De Sf Andrei zic că se aruncă boabe de porumb pe coș. Se fierbe și se împarte grâu, ca să fie grâul plin de bob.
Ziua se serbează prin nelucrare, ca să nu strice lupii vitele și pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacați de aceste animale. Acela care umblă cu pieptenele în ziua de Sf Andrei va fi mâncat de lup, de aceea mai cu seamă femeile se feresc în acea zi nu numai de a umbla cu pieptenele, dar nici a-i rosti numele. Oamenii se păzesc cu sfințenie a nu pronunța măcar în această zi cuvântul lup, căci vor fi expuși la din contra a-l întâlni peste an negreșit. Nu coasa ca să nu strice gândacii recolta viitoare. Ca să nu-ți fure nimeni nimic din câmp, în ziua de Sf Andrei să nu împrumuți și să nu dai nimic din casă.
Magie
Fetele își facde dragoste astfel: într-o sită se pun usturoi și tărâțe.Acest amestesc stă pe masa din casă până când fetele gătesc, cu ceea ce fiecare a adus, masa. După masă iau căței de usturoi, îi leagă cu ață roșie și ieșind afară pe întuneric, leagă parul gardului ce poate nimeri. Cu usturoiul arătat ung și obiectele analoage cu cele ce au pierit sau s-au furat. Rezultatul este că în scurt timp vor intra în posesia abiectelor furate sau pierdute prin descoperirea făptuitorului. Vrajitoarele fac pe ursită, dau cu bobii și iau mana de la vaci.Unele fermecătoare se dezbracă cu pielea, ducându-se la fântănă prin puterea nopții, când aruncă înăuntru.”
Text: Antoaneta Olteanu-Calendarele Poporului Român
,,Cucul care a început să cânte la Buna-Vestire, cântă neîntrerupt, de îndată ce i s-a deslegat limba, până la Sân-Petru, când limba i se leagă din nou, adecă până atunci când, după credința poporului, se îneacă cu orz și nu mai poate cânta. În această zi el se preface în uliu și rămâne astfel până la Buna-Vestire din anul următor, până se preface iarăși în cuc.”
Oamenii pistruiați se spală cu apă în miezul nopții când cântă cocoșul, căci se tem să nu fie socotiți drept Jidovi, și așa petele de pe față li se pot înmulți.
Dacă va tuna sau va fulgera în această zi, nucile nu vor prinde în anul acela miez, nu vor fecunda, ci vor rămânea sterpe, sau, cum se mai zice nuci, numindu-le fulgerate.În Bucovina, pe lângă nuci, se crede că nici alunele nu vor prinde miez , sau chiar dacă vor prinde, viermii vor năpădi asupra lor și nucile și alunele vor cădea. Tot această credință o întălnim și atunci când tună după Sf. Petru.
În această zi, aproape pretutindeni se fac moșii, moșii de Sf. Petru, adică se dă de pomană pentru sufletele morților colaci și lumânări, precum și mere. Sătenii care au vite se duc la biserică și pun spre sfințire caș proaspăt, brânză, urdă,colarezi și păsat.
O datină destul de răspândită este aceea de a păzi pietrele lui Sf. Petru. ,,Pietrele lui Sf. Petru” le ține omul, că-i rău de piatră, că altfel îți bate grindina porumbul și via. Mai jos regăsim o rețetă de descântat :,, Se descântă de meiu și se aruncă de nouă ori în apă, repretându-se descântecul. După aceasta se duce la un alun, la un soc și la un gard. Se iau apoi pietre din ziua de Sf. Petru și cu ele se zic vorbele ,, Cum a împietrit Sf. Petru pietrele, așa să impietresc eu gura și limba ( cutăruia).”
În această zi mare prin unele pârți se țin bălciuri sau iarmaroace, fiind numite cu numele acestei sărbători. Dintre acestea, cel mai caracteristic este târgul ce se face la Gâina, munte situat la miazăzi și apus de Munții Apuseni ai Transilvaniei, la înălțime. La acest târg, care seamănă cu nedeiele din țara Hațegului, sau mai bine zic cu târgul fetei ce se ține la Bobotează la Recea din Țara Făgărașului, sau cu cel de la Ispas din Blaj, se fac, ca de obiceiu, cunoștințe între feciori și fete, din care rezultă și căte o căsătorie între un Crișan cu o Moață, niciodată însă între un Moț cu o Crișancă, fiindcă Crișencele nu sunt așa de frumoase ca Moațele. Cununia însă se celebrează cu toată cuviința acasă în sat, înaintea altarului bisericii,iar nu în munte,unde se zice că ar fi pustnici sau călugări, cari în Țara Moțului n-au existat de când lumea.
În unele părți din Țara Românească, precum Muscel, a doua zi după Sf. Petru și Pavel , se serbează Stoborul Sâmpietrului, pentru pază de lupi și de pagube.
În a doua zi de Paști, in Transilvania, fetele se pregatesc pentru udat.
Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor ca să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Tradiţia mai arată că nici unei fete nu îi va merge bine în acel an dacă nu este stropită. Dacă primesc „udătorii”, vor rămâne frumoase tot anul.
Udatul sau stropitul fetelor era un simbol al vieţii şi fertilităţii, obicei practicat în familile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică şi la oraş.
Pentru ziua aceasta fetele se pregăteau de cu dimineață, își îmbracau cele mai bune haine și așteptau să fie vizitate de tinerii ce le simpatizau. De obicei, aceștia erau primiți cu mesele pline de prajituri,palinca și oua roșii.
În satul Cuciulata din județul Brașov tradițiile au învins timpul și reușesc să ofere locului un aer autentic prin tradiția încondeiatului oualor în fiecare an înainte de Sfintele Sărbatori de Paști. Începând cu Săptămâna Mare, în special Joia si Vinerea, femeile din sat închistresc si înroșesc ouă. Batranii spuneau ,, Dacă închistriți și înroșiti ouăle în Vinerea Mare, nu se vor strica tot anul.’’
Această tradiție s-a pastrat vie și simbolizează mândria satului, iar acțiunea de încondeiere necesită răbdare, talent și precizie. De talent nu se duce lipsă, ținând cont că tinerii din sat păstrează și duc mai departe această tradiție.
Pentru încondeiatul ouălor se folosește metoda „scrierii” cu un instrument special, numit condei, și ceară de albine călduță (neeaparat ceara din stup ).Condeiul este un bețigaș cu capat de cupru, prin care se trece un fir de par din cal. Ouăle se spala bine, de obicei se aleg cele mai albe sau ouăle de rață.Pe oul fiert se închistrează ( cum spun femeile ), desene transmise din stramosi, precum: broasca, fierul de plug, căpăstrul, coada rândunicii,calea rătăcită, frunza de stejar, cuibul de rândunică ,vioara,cuibul de viespi etc.
După conturarea modelelor, oul se scufundă în vopsea roșie obținută pe cale naturală din frunze de ceapă și coji de nucă. Cand ceara începe să se ridice, si ouăle prind culoare, sunt scoase cu ajutorul unei linguri de lemn și șterse cu slănină pentru luciu.
Sărbătoarea continua a doua zi de Paște cand oamenii se adună în mijlocul satului și admiră alaiul de fete si feciori in frunte cu plugarul. Atmosfera de sărbătoare este cu atât mai frumoasă, cu cât veșmintele celor prezenți sunt alese cu grijă, iar plugarul se împodobește cu paie la brâu, maini și picioare. Pe cap poartă o pălarie tot din paie, aceasta îi servește drept unealtă de stropit oamenii. Cei mai aprigi feciori ai satului sunt îmbracati asemeni plugarului și îl vor duce pe acestă la vale cu ajutorul unei grape de lemn . Intrat în vale, acesta ascunde grapa în apă, rostește o rugăciune aruncând în cele patru puncte cardinale lipchiul ce-l are la brâu.De asemenea, în semn de sarbatoare, feciorii și fetele încing o horâ cu veselie și încantare. După acest moment, toată lumea se retrage acasă și cu bucurie ciocnesc ouăle și stau la ceas de seară cu familia.