Blog

12 ianuarie 2021

Portul Popular din Dobrogea

Costumul femeiesc din zona Dobrogei se compune din găteala capului, cămașa, pestelci, încălțăminte și hainele de deasupra pentru anotimpul rece.

Fetele purtau părul împletit în cosițe sau ,,coșniță’’, pe frunte punând ghiordane din mărgele sau bani. Femeile măritate purtau părul strâns ,, colac’’ la ceafă. Pe creștet puneau fesul sau în lipsa acestuia tulpanul de culoare albă, așezând marama sau o basma pe deasupra. În zona Dobrogei, în ceea ce privesc podoabele, șiragurile de bani sunt cele mai des întâlnite. Baerul cu care se lega fesul sub bărbie (la cele care prezintă baer) era ornamentat cu un rând de ,,leușori de argint,, cusuți solzește.

La gât se purta salba cu bani (icușari), cordele cu lefiți sau ghiordane de mărgele de coral și sticlă. Materialul din care s-a confecționat pânza pentru acoperământul capului urmează evoluția firească, pornit de la cânepă, in, bumbac și culminând cu borangicul. Forma în care femeia se îmbrobodește cu ștergarul de cap este dictată de anotimp, statut social și vârstă.

Cămașa purtată în această zonă este dreaptă, cu mânecile prinse din umăr. Este croită cu poale, cu mânecile largi și prezintă uneori guler. Confecționată din pânză de bumbac, inul și cânepa fiind aproape dispărute din costumul femeiesc dobrogean, ornamentul acestei cămăși este format din dungile din țesătură ,, chirachie’’ și cele câteva ornamente la gură, umeri și tivul mânecii. Pânza țesută în zona Dobrogei, ajunge la o lățime de 60 cm, fiind folosite 16 sau 20 jurubițe.

Din firul subțire și creț folosit la confecționarea pânzei denumită local ,, felemen’’ , rezultă o țesătură creață și subțire, numită pânză limpede sau netedă. Ornamentul cu dungi albe în țesătură este obținut prin introducerea firelor de bumbac mai gros ,, tiriplic’’ sau ,,bumbac crunt’’ în urzeală, practic, pânza primește niște dungi pe lungime care apar și crețe din cauza grosimii firului introdus. Uneori, cămășile prezintă bibiluri și cheițe colorate. O altă formă de cămașă din zona Dobrogea prezintă ,,clini scoși’’,mai precis, clini introduși pe ambele laturi ale foii din spate a cămășii, la nivelul șoldurilor, intercalați cu clinii mari porniți de la subsoară.

Cheițele, denumite local ,, încheieturi’’ sau ,, trăpăzanie’’ sunt executate pe față primind un rol decorativ. Cheițele apar numai la unirea mânecilor cu trupul cămășii, deci în locul vizibil. Majoritatea cămășilor din această zonă sunt încheiate ,, dupăcit’’ având doar o funcție utilă.

Ornamentația cusută pe pânza cămășii este realizată cu pondere și modestie. Pentru echilibru, valoarea între decor și fond, este respectată prin multitudinea spațiilor albe ale pânzei lăsate nedecorate. Decorul este redus la câteva rânduri de cusături care brăzdează în șire înguste spațiul larg al pânzei, marcând linia croielii.

Cămașa cu platcă (foto) este de factură recentă, uneori fiind recunoscută ca și ,,cămașă orășeneasc’’. Ea se compune din două elemente: ,, platca’’, de formă dreptunghiulară, care este așezată pe umeri și ,,trupul cămășii” care de data asta pornește de la platcă în jos. Trupul cămășii păstrează clinii obișnuiți, cu aceleași formule de clini, iar mâneca rămâne dreaptă, prinsă la umeri de platcă și mai jos de trupul cămășii.

Pestealca, este piesa principală a îmbrăcămintei din partea inferioară a corpului. Se poartă una în față și una în spate peste cămașa cu poale. Este regăsită în întreg spațiul dunărean sub diverse denumiri: boscea, zăvelcă sau otă. Este compusă din două foi de țesătură din lână, mai târziu bumbac, unite la mijloc. Țesută din patru sau două ițe, este ornamentată într-un mod specific portului dunărean.

Prezintă două chenare dispuse vertical pe marginile laterale ale pestelcii, alese în motive geometrice bogate în colorit. Între cele două chenare este ,,trupul’’ pestelcii, ornat în diverse forme de la o zonă la alta, ceea ce determină și anumite diferențe între pestelciile dobrogene. În general, apar grupuri pe vărgi subțiri care străbat trupul pestelcii pe lungime.

În sudul Dobrogei apar și buline -,,pui’’- care se repetă. În zona de nord (Tulcea) apare pestealca cu ,,pisc’’. De formă triunghiulară, plasat deasupra ,,ghenarului de jos,, și repetat în mai multe registre. Deasupra piscului se întind motive mici, repetate uniform și alternat peste întreaga suprafață a câmpului care constituie grupa motivelor secundare a foii de sus.

Fusta, pătrunsă în zonă, este lungă, încrețită, confecționată din țesătură de casă cu diverse ornamente și colorit. Fustele de genul, se regăsesc în toata zona în care portul dunărean este majoritar. Peste fustă, se purta pestealca din față, cea din spate fiind scoasă din uz.

Încălțămintea este formată din iminei, meșii sau târlici.

Costum Simona Niculescu ( Simona Moon & Iulian Mitran)

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Model Catalina Ponor

Locatie Palatul Mogosoaia

29 decembrie 2020

Portul Popular din zona Bacău

Zona Bacău prezintă mai multe tipologii de port popular. Una dintre cele mai cunoscute este costumul cu cămașa dreaptă și fota/catrința aleasă.

Peste părul strâns conci la ceafă, se purta fesul sau conciul de formă circulară. Peste acesta se lega ștergarul sau colțul urmate de marama din borangic. La femeile tinere, pe partea din față a fesului sau a conciului se punea fruntarul.

Marama, numită în unele zone fișiu sau năframă, se decora pe toata suprafața sau doar la capete cu alesături din mătase sau bumbac alb.

Concomitent cu tipul carpatic de cămașă, s-a purtat și cămașa dreaptă, de forma unei tunici, confecționată din pânză de cânepă, bumbac, lână țigaie sau borangic. Denumită local cămeșoi, este țesută fie integral din borangic, fie numai pieptul ,, chiept de borangic’’. Ornamentica acestor cămăși este amplasată pe piepți, guler, în dreptul umerilor și la brățară.

Pentru început, materialul folosit la ornat a fost lâna, mai apoi introducându-se arniciul, fluturii, firul metalic și mărgelele.

Când erau confecționate din borangic sau lână țigaie, cămășile drepte erau decorate cu dungi din urzeală, realizate cu bumbac, borangic, mătase sau fir metalic.

Fota, denumită local catrință aleasă sau ,,peșteman’’ era confecționată înainte din păr, mai apoi folosindu-se materiale precum lâna, bumbacul, firul metalic sau mătasea. Țesută în două ițe, cu fond bleumarin sau negru, are un decor bogat constituit din benzi verticale de alesături și orizontale la ,,gățar’’ (bordură decorativă dispusă pe poale).

9 martie 2020

Portul Popular din Valea Arieșului-subzona Ocoliș

Zona Ocoliș se află în zona de conflict a râului Ocoliș cu Arieșul. Zona face parte din mocănimea Arieșului alături de Lupșa, Sălciu și Poșaga.

Cămașa se încadrează în tipologia cămășii cu șire peste cot (forme peste cot). Mâneca cu volan este încrețită cu lânceț, Vechea cămașă din zona Ocoliș era cămașa cusută pe muchiile cutelor (urzit pe crețuri) pe piept (ciupag).Evoluția portului din zonă a făcut ca și cămașa să sufere modificări, de la dispariția ciupagului la schimbarea poziționării gurii cămășii (din spate în față).Șirele de peste cot și râurii au devenit mai lați, cusuți în mai multe culori și cu o diversitate a motivelor regăsită doar în această zonă ( asemănător Poșaga).

Un lucru extrem de interesant care necesită cercetare este prezența în ornamentație a anumitor motive ce se regăsesc pe șurțul din față, mai precis bocorii. Mâneca cămășii se termină cu fodori la capătul lor cusându-se dantelă de casă sau procurată din comerț.

Până în prima jumătate a secolului XIX, în tot cuprinsul Munților Apuseni s-au purtat zadii pereche țesute din același material. La sfârșit de secol XIX, început de XX, zadia din față este înlocuită cu șurțul din lână, țesut tot în casă, dar mult mai lat, terminat jos cu ciucuri împletiți din fire policrome de urzeală.Cu timpul și această zadie din față a fost părăsită pentru șurțul din satin negru sau atlas procurat din comerț.

Zadia dinapoi s-a păstrat în port dar a parcurs anumite perioade de schimbări. Pe lângă dungile și trupul albastru închis. Decorul zadiei se întregește pe margini cu tivituri cusute cu lână roșie mai rar cu verde.

„Zadia“ împăturată în două şi purtată în spate, era confecţionată din lână, atât urzeala cât şi băteala. Culorile predominante erau albastru închis („mieriu“) şi roşu de diferite nuanţe (roşu închis pentru femeile bătrâne, portocaliu pentru tinere). „Trupul“ albastru este lung, venind uneori până aproape la jumătatea zadiei, după care urmează câmpul, din care se relevează „coadele“ (dungi de diferite culori prin care se întrerupe câmpul roşu). Cu timpul, trupul se îngustează, ajungând la dimensiunea de 15-20 centimetri şi primeşte denumirea de brâu.

„Şurţu negru“ (perpeta) confecţionat din trei bucăţi şi cusut în culori vii, venea peste poale. De-a lungul materialului se fac două cusături asemănătoare cheiţelor cusute cu diferite culori (albastru, galben, roşu, verde, violet). Pentru ca aceste cusături să fie cât mai reliefate se coase o fâşie de hărtie pe două părţi. O altă cusătură numită „brâu” se face deasupra peste mijloc, cu care se fixează încreţiturile, cusătură ce ţine locul celor trei „şire” de la şorţul vechi.

Costum Monica Albu Rotaru

Photographer Twenty One Stories

Model Lili Sumanaru

Credit & Copyright Etnotique

Bibliografie ; Nicolae Dunăre- Arta Populară din Munții Apuseni

9 februarie 2020

Portul popular din zona Buzău

Costumul din zona Buzău, este realizat în mare parte în gospodăria țărănească. Femeia, în funcție de cerințele și nevoile familiei, realiza piesele ce compun costumul. Materiile prime: lâna, pielea, cânepa, inul, bumbacul și borangicul erau obținute de om prin ocupațiile acestuia. Anumite piese de costum, in marea lor majoritate, cele de iarnă, erau confecționate de anumiți meșteri sau centre.

Ca și în alte zone etnografice, diferențele ornamentale sau de tehnică a pieselor de port, apar și in permietrul zonei Buzău. Din această cauza, distincția se face clar între zona de nord ( zona montana și submontană) și zona de câmpie și deal ( vezi zona Râmnicu Sărat ). Tipologic, costumul din zona Buzău face parte din aria de răspândire a costumului cu fotă și cămașa încrețită la gât.

Cămașa sau ia este piesa de referință a costumului popular.Mâneca este croită din gât, stanii și lațimile ce formează mânecile sunt prinse împreună printr-o bentiță. Altița este croită separat sau împreună cu mâneca.

Cămașa mocănească prezentată în acest articol, reprezintă un tip mai nou de cămașa, practic o replică a cămășii vechi ( altița îngustă, încreț alb și râuri înguste). Mâneca este terminată cu un volan, ornamentele fiind amplasate oblic sau drept, extrem de frecvent găsindu-se motivul ,,scara”. Motivele ornamentale se realizează din lână vopsită sau bumbac, broderia peste fire, punctul cusăturii fiind unul buclat.

De obicei se folosește o singură culoare, doar la încreț intervine o a doua. Culoriile cele mai des întâlnite sunt vânătul,albastru, negru și roșul. Cămpii ornamentali se regăsesc în special pe mânecă și piept. Încrețul reprezintă spațiul care sparge monotonia cromatică a mânecii, în decorul lui folosindu-se diverse culori.

Fota cu dungi late este specifică zonei Buzău. La cele două capete sunt dispuse dungi late, roșii, străbătute de fir strălucitor ( fir metalic). Dungile sunt de diferite dimensiuni, policrome sau cu șiruri de alesături realizate cu lână sau cu lânică.

În zilele de sărbătoare, în cea mai mare parte a zonei se purta marama de borangic cu alesătură ornamentală la capete. Se întâlnesc atât marame albe cât și galbene.

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Model Ioana Alexandrina Cirstea

Locatie Gradina Vlahiia

Bibliografie : Olga Horșa – Zona Etnografică Buzău ; București 1981

Secoșan Elena, Paul Petrescu ; 1984

12 ianuarie 2020

Portul popular din zona Mehedinti – vâlnicul cu tel

În zona Mehedinți, portul popular femeiesc prezintă două forme : costumul cu vâlnic și costumul cu două catrințe. Componența costumului rămâne aceeași, peste cămașa lungă ( sau ciupag și poale) se poartă vâlnicul sau catrințele , încinse în talie cu brâul și brăcira. Capul este gătit cu peșchir sau cârpă. Costumul cu vâlnic numit local opreg creț reprezintă varianta costumului de iarnă sau de sărbătoare. Poalele cămășii purtată la opreg sunt acoperite de broderie, în majoritatea cazurilor, aceasta fiind diferită de cămașă.

Ștergarul de cap poartă numele de cârpă sau proboadă iar în zonele de vest și sud, peșchir. Inițial, cârpa a fost realizată din fire de cânepă și in, colorate, dezvoltându-se apoi cu fire de bumbac albe. Cârpa de cap atinge apogeul odata cu introducerea borangicului. Inițial, acesta s-a folosit numai în băteală sau ca ornament în capetele cârpelor, urmând numeroase alesături cu motive specifice.Felul de a se îmbrobodi este diferit, fiind determinat de mai mulți factori: vârsta, anotimpul,ocazie categoria cârpei etc. Atfel își leagă femeia capul cu peșchirul, altfel cu cârpa de borangic.

Până la începutul secolului XX, țesătura cămășii era din tort de cânepă sau in. Cu pătrunderea firului de bumbac în gospodărie, cele două au fost lăsate în urmă și înlocuite în totalitate. În zona de nord, consistența pânzei este mai pronunțată, în timp ce spre sud pânza este mai subțire, uneori învărgată. În îmbracămintea femeii se găsesc două tipuri de cămăși: cămașa dreaptă și cămașa încrețită în jurul gâtului.

Cămașa de sărbătoare se remarcă prin abundența materialului folosit și prin somptuozitatea decorului. Gura cămășii este despicată până la brâu, specific acestei zone. Altița este croită separat compusă din rânduri alăturate strâns și săbăcite ( oblice) pe mânecă, având râul de sus întotdeauna desprins. Încrețul este funcțional, cusut în tehnica tradițională. Ornamentația cămășii executată prin cusătură în puncte specifice realizează aspectul reliefat, păstrează coloritul natural al lânei sau al borangicului și nuanțele de vânăt poroinic ( roșu închis) și cafeniu ai coloranților casnici. Arniciul negru și cel roșu apare deseori vopsit în modur (liliachiu). Mai târziu, decorul mânecii își pierde funcționalitatea, atât altița cât și încrețul păstrează doar rolul decorativ. Intervine bumbacul, mătasea, firul metalic și uneori paietele.

Cămașa încrețită în jurul gâtului denumită și cămașă creață după gât sau ciupag cu mâneca sus prezintă cea mai simplă croială: foile drepte din față ( stanul din față), stanul din spate și foile mânecilor. Toate acestea sunt încrețite în jurul gâtului și fixate cu un guleraș îngust. Forma arhaică a cămășii este cea lungă, până la glezne fiind croită într-una de la umeri până jos. Mai nou, găsim ciupagul separat de poale, chiar daca uneori acestea sunt cusute împreună, ele au fost croite separat. Elementul de lărgire este broasca sau pava, un mic pătrat intercalat la subraț. Pe lângă pavă se mai pune un clin, o fășie de pânză aplicată între foile stanului din față și a celui din spate plus a foilor mânecii.

Mâneca cămășii poate fi largă jos, poate fi încrețită pe o bentiță sau este terminată cu un volan. Gura cămășii se deschide în mod frecvent în față, pe mijlocul pieptului. Poalele se compun din două foi drepte și câte doi clini pe părți, ceea ce reprezintă patru foi întregi de pânză. Ornamentația cămășii este dispusă pe suprafețele vizibile și nesupuse uzurii. Altița constituie ornamentul principal, plasat pe locul cel mai vizibil, umărul. Inițial,aceasta se croia separat și se integra în structura cămășii, prinsă de la gât și acoperind umărul. În continuarea altiței se prindea mâneca încrețită, ea fiind mai largă decât altița. Cusătura de sub altița a primit numele de încreț. Decorul altiței din zona Mehedinți se supune unor reguli stricte. Formată din 3 până la 8 rânduri alăturate strâns, acestea se repetă omogen.Rândurile sunt delimitate între ele prin cusături liniare adeseori realizate cu fir metalic. La cămășile vechi, altița croită separat este unită de mânecă și stani printr-o cusătură de cheiță care îngrădește cele trei laturi ale altiței

La cămășile mai noi, altița este încorporată în croiala mânecii fiind marcată printr-o îngrăditură. Un lucru aparte în decorul mânecii îl reprezintă rândul de sus se desprinde cumva de altiță.Pe lângă structura clasică a altiței mai apar ca și excepție ,,altița în blană,, altița cu izvod sabiat,, sau altița cu boboci prerupți. În zona de câmpie apare și mărginarul de altiță, decorată cu un singur chenar pe margine, centrul rămânând alb.

Sub altiță se găsește încrețul care a avut în primă fază un rol funcțional. Cusut pe dos, el păstrează o tehnică de veche tradiție cu un aspect de reliefuri consistente. Treptat, el și-a pierdur rostul prin creșterea altiței și prin înlocuirea punctelor de cusătură a acestuia. Culoarea galbenă a cânepii cu care se încrețea în trecut s-a schimbat în nuanțe de albastru,galben sau alb ca să se despartă de altiță. Pe mânecă se întind râurile, acestea prezentând o mare varietate de sensuri și compoziție. Dispoziția clasică este cea verticală, de la unul până la cinci dungi care brăzdează mâneca de la încreț până jos. Blana pe mânecă reprezintă un ornament compact dispus omogen peste întreaga suprafața a mânecii de la încreț pâna la tivul mânecii formată din motive mărunte ce se succed ritmic în sens oblic sau vertical. Pieptul cămășii urmează modelul brațului, acestea repetându-se pe foile din piept unde apare întreg repertoriul de ornamente : rânduri drepte, săbiate,năsipite,furci, blana etc.

Vâlnicele din zona Mehedinți sunt de mai multe tipuri: opregul creț țesut integral din lână, vâlnicul țesut cu urzeală ascunsă, opregul țesut în patru ițe, opregul în 5 ițe cu motive reliefate și opregul cu ițe. În colțul de est al județului Mehedinți se găsește o categorie de vâlnic negru ( rareori galben sau roșu) cu origini necunoscute, numit zăvelcă cu betea/tel, ornamentată prin broderie cu beteală argintie. Costumul zăvelcii cu tel sau a vâlnicului cu tel reprezintă o ținută de mare sărbătoare în vestimentația femeii. Vâlnicul este țesut de mână cu urzeală și băteală din lână, ulterior bumbac. Având o lărgime mare, vâlnicul se poartă încrețit sau încutat în talie. Încutarea vâlnicelor se face cu vechi practici, amintind de ,, încutarea din degete pe blană’’ și de ,,cutele culcate’’ realizate cu fierul de călcat.

Compoziția decorului la vâlnicul cu tel se concentrează la poale, unde se gasește ghenarul din șerpi și prejuroiul din chite de beșici ( motive din buline) iar pe partea superioară flori mutate și crăcuțe care ne amintește de motivul arborele vieții. La poale, se regăsesc în unele cazuri motivul ,, hora’’ stilizat. Acesta îngrădește marginea de jos a vâlnicului de jur în prejur, pierzându-se în cute dar regăsindu-se în totalitatea atunci când purtătoarea juca în horă.

Costum Colectia Sebastian Paic

Model Oana Bomboana

Locatie Gradina Vlahiia

Costume Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Modele Sabina & Ruxandra Stan Jianu

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Credit & Copyright Etnotique

29 decembrie 2019

Portul popular din zona Bistrița

În zona Bistrița costumul cu zadie cu trup vânăt și cămașă cu ciupag a evoluat în sensuri diferite, fiind înlocuit cu costume înflorate, viu colorate, cămăși fără ciupag, cu fodori mici sau fără fodori și forme peste cot. În secolul XX, forma aceasta de costum a fost părăsită treptat.

Cămașa din zona Bistrița se remarcă prin simplitatea ornamentației. Lucrată în gospodărie din pânză de cânepă sau de bumbac, registrele ornamentale se regăsesc doar pe guler și pe mâneci. Pe mâneci sunt lucrate cusături peste cot iar la marginea fodorilor se găsește cipca (dantelă lucrată în casă). La tipul vechi de cămașă, motivele ornamentale sunt geometrice, evoluția ducând la forme florale cusute în multe cazuri cu mărgele mici colorate.

Cămașa veche are piepții și mânecile încrețite din gât, deschisă în față. Peste încrețul de la găt se punea pogmată. Cusută la început cu poale, se desprinde treptat și devine cămașă scurtă (cept). Ornamentația este simplă, cu cusătură peste cot, jos la mânecă și la gât. Crețul de la mânecă este brodat în tehnica pășituri peste fire. Mâneca se termină cu fodori și cipcă făcută cu acul.

Poalele erau simple, croite din trei sau patru lați, fiind din pânză de bumbac sau amestecată din cânepă și bumbac.

Peste cămașă se poartă un pieptar mic de piele neagră, tipul de model vechi fiind cel înfundat. Procesul de dezvoltare al pieptarelor năsăudene a cuprins trei epoci, după culoarea pielii de fond: pielea albă pe care erau cusute registre în negru, pielea brună și ultima epocă, ceea a pielii negre. Pe ultimele două, registrele erau cusute cu roșu sau cenușiu. Pe margini, pieptarele sunt tivite cu blană de miel sau cu prim negru. Motivele cusute sunt florale, pe spatele pieptarului regăsindu-se o cunună.

Asemănător multor costume din Nord-Vestul României, zadiile nu se încing la mijloc cu brâu ci cu frânghii. Betele înguste și lungi țesute din lână au o ornamentație simplă.
Zadiile sau pânzăturiile s-au prezentat în mai multe feluri. Ele se definesc în funcție de dispoziția și coloritul dungilor care alcătuiesc principalul element decorativ.

Evoluța pânzăturilor a avut mai multe faze. Prima fază este forma de pânzătură roșie,lată de 50 cm, țesută din lână aspră vopsită în casă. A doua variantă este pânzătura din păr moale cu ornamentație mai complicată. Aceasta este mai îngustă iar în partea de jos are unul sau mai multe rânduri alese cu flori. În această categorie se include și zadia fără dungi, fondul dintr-o singură culoare ( negru sau vânăt) iar în parte de jos, pe 30 cm lungime are motive alese în război sau brodate cu acul. În partea de jos, zadia din față are șipcă sau ciucuri în diferite culori. Culorile registrului ornamental erau roșul, albastrul, auriul și maroul. Pânzăturiile erau lucrate în război și suveică în vrâste. Peste vrâste se coseau motive cu bumbac în pășitură, în cruci sau jumptate de cruciță. Zadia din spate a acestui tip are dungile mai late sau mai înguste și deseori se regăsesc flori printre dungi.

Varianta a 3-a a pânzăturii este cea din păr nou denumită și pânzături în pereche. Au forma mai îngustă, cu vergi orizontale și înguste. Între vergi apar frecvent broderii de mărgele colorate și fir lame.

Costum Sebastian Paic

Photographer Ileana Radulescu,Photography

Model Oana Bomboana

Locatie Gradina Vlahiia

Credit & Copyright Etnotique

1 2 3 4 ›»