Muntenia

9 februarie 2020

Portul popular din zona Buzău

Costumul din zona Buzău, este realizat în mare parte în gospodăria țărănească. Femeia, în funcție de cerințele și nevoile familiei, realiza piesele ce compun costumul. Materiile prime: lâna, pielea, cânepa, inul, bumbacul și borangicul erau obținute de om prin ocupațiile acestuia. Anumite piese de costum, in marea lor majoritate, cele de iarnă, erau confecționate de anumiți meșteri sau centre.

Ca și în alte zone etnografice, diferențele ornamentale sau de tehnică a pieselor de port, apar și in permietrul zonei Buzău. Din această cauza, distincția se face clar între zona de nord ( zona montana și submontană) și zona de câmpie și deal ( vezi zona Râmnicu Sărat ). Tipologic, costumul din zona Buzău face parte din aria de răspândire a costumului cu fotă și cămașa încrețită la gât.

Cămașa sau ia este piesa de referință a costumului popular.Mâneca este croită din gât, stanii și lațimile ce formează mânecile sunt prinse împreună printr-o bentiță. Altița este croită separat sau împreună cu mâneca.

Cămașa mocănească prezentată în acest articol, reprezintă un tip mai nou de cămașa, practic o replică a cămășii vechi ( altița îngustă, încreț alb și râuri înguste). Mâneca este terminată cu un volan, ornamentele fiind amplasate oblic sau drept, extrem de frecvent găsindu-se motivul ,,scara”. Motivele ornamentale se realizează din lână vopsită sau bumbac, broderia peste fire, punctul cusăturii fiind unul buclat.

De obicei se folosește o singură culoare, doar la încreț intervine o a doua. Culoriile cele mai des întâlnite sunt vânătul,albastru, negru și roșul. Cămpii ornamentali se regăsesc în special pe mânecă și piept. Încrețul reprezintă spațiul care sparge monotonia cromatică a mânecii, în decorul lui folosindu-se diverse culori.

Fota cu dungi late este specifică zonei Buzău. La cele două capete sunt dispuse dungi late, roșii, străbătute de fir strălucitor ( fir metalic). Dungile sunt de diferite dimensiuni, policrome sau cu șiruri de alesături realizate cu lână sau cu lânică.

În zilele de sărbătoare, în cea mai mare parte a zonei se purta marama de borangic cu alesătură ornamentală la capete. Se întâlnesc atât marame albe cât și galbene.

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Model Ioana Alexandrina Cirstea

Locatie Gradina Vlahiia

Bibliografie : Olga Horșa – Zona Etnografică Buzău ; București 1981

Secoșan Elena, Paul Petrescu ; 1984

21 decembrie 2019

Portul Popular din Zona Muscel – cămașa cu mânecă răsucită

O piesă cu totul aparte în portul popular românesc o constituie cămașa sau ia cu mânecă răsucită. O modă trecătoare care a lăsat multe semne de întrebare, ultimele cămăși fiind purtate la sfârșit de secol XIX. Lații de pânză folosiți la confecționare, principalul scop fiind fala purtătoarei, a făcut din această piesă o raritate, nu oricine permițându-și o asemenea cămașă, pe lângă aceasta, broderia era executată cu fir metalic, mătase, arnici și uneori lânică procurată din comerț.

Cămașa cu mânecă răsucită s-a purtat în câteva zone din Curbura Carpaților dar și peste munți: Țara Bârsei, Făgărașul, Covasna, Bran,Muscel, Vrancea, ultima zonă fiind ceea care a păstrat pentru o perioadă mai îndelungată, de aceea cămașa cu mânecă răsucită este deseori atribuită acesteia, ultimele cămăși cusându-se în Vrancea la sf sec. XIX.

Se consideră că moda cămășii cu mânecă răsucită a fost influențată de moda orientală din secolul XVI și adoptată de nobilii din Țările Române. Caracterul său, eminamente festiv, face ca acestă cămașă să fie o marcă identitară a femeilor din familii bogate, treptat ajungând să fie adoptată și de către țărănci datorită înfloririi feudalismului românesc prin libertățile răzeșilor și a țăranilor liberi. Cele mai multe dovezi ale purtării cămășii cu mânecă răsucită, apar în iconografie, diverse doamne apărând în picturi bisericești (ex:Doamna Elina cu cortegiul de domnițe și jupânese; Doamna Tudosca ( Mânâstirea Trei Ierarhi), Doamna Anastasia ( Mânâstirea Cetățuia) )

Țărăncile au îmbogățit cămașa, de la simplele cheițe din fir metalic care prin răsucirea formau decorul mânecii pentru clasele nobiliare, până la râul de diferite lățimi si materialele folosite în ornamentică.

Pânza folosită la cămașa a fost țesută din bumbac sau bumbac cu in. Mâneca are o altiță îngustă, de la ea în jos începâd învârtitura. Altița, bucată separată de pânză este brodată cu 3-4 rânduri de șire orizontale. Deasupra ei există uneori un clin și dedesubt o înnăditură. Încrețul este ce cele mai multe ori cusut în alb și depășește dimensiunea altiței.

Mâneca cămășii este croită dintr-o pânză triunghiulară alungită, orientată cu vârful în jos iar baza se unește cu altița. Latura dreaptă se unește cu latura obilcă a triunghiului, rezultând o formă de spirală care fiind foarte lungă se poartă încrețită pe braț. Lungimea, de la 1,5m până la 2 m, denotă bogăția purtătoarei prin lățimile de pânză folosite dar și a broderiei, firul metalic găsindu-se extrem de greu.

Broderiile cămăși acoperă, ca și la cămașa cu altiță, gulerul, piepții și mânecile. Încrețiturile de la gât sunt în marea lor majoritatea acoperite cu un mic guleraș. Decorul mânecii este extrem de simplu, lângă încheiala bucăților de pânză, de la încreț în jos, a fost cusut un singur râu. Cheițele erau deseori din fir metalic sau din mătase în aceeași culoare cu restul decorului.Învârtirea mânecii pe braț dădea aspectul spiralat de o noblețe aparte. Cusăturile sunt întotdeauna geometrice iar cromatica materialelor folosite sunt diversele nuanțe de roșu încununate cu fir metalic. Pe lângă cromatică, diferit la cămașa din zona Muscel față de ceea din zona Vrancea sunt bobocii cusuți la gura cămășii.

La costumul de Muscel, linia structurală este simplă datorită piesei inferioare de costum, anume fota, care infășoară trupul. În ansamblu, simplitatea fotei este înobilată de prezența altor piese, în special a cămășii bogat ornamentată.

Fota costumului de Muscel, sobră și croită din două foi, este uneori complet neagră, alteori împodobită prin țesătură cu simple vergi și aleasă în război cu motive florale sau geometrice. Țesută din urzeală de păr și bătaie de lână cu firul mai scurt, ulterior se vor adăuga materialele din târguri, cum ar fii arniciul, lânica, mătasea și firul metalic. Oranamentica, până la 1900 consta în simple vergi sau benzi mai late așezate la capetele și poalele fotei. La poale, varga întotdeauna roșie, este încadrată de una, două sau mai multe linii verzi, galbene și albe. La capete ornamentele sunt formate din benzi mai late în interiorul cărora sunt cusute cu lână sau mătase diverse motive florale și/sau geometrice.

Aspectul decorativ al portului de muscel este dat de brâul și betele purtate peste fotă. Țesut din lână în simple vergi sau ochiulețe viu colorate, betele se purtau deasupra fotei, în timp ce brâul, mult mai lat se purta pe sub fota pentru a marca talia și a strânge poalele cămășii.

Un obiect celebru în portul muscelean și deseori surpins în litografii este pălăria purtată de femei, mai ales când acestea mergeau călare. Pălăria de fetru purtată de femei și fete este purtată atât în Muscel cât și în sudul Ardealului ( Sibiu și Făgăraș) și este adoptată de țărăncile românce de la minoritatea săsească. Pe sub pălărie se purta voalul de pânză sau marama de borangic.

Costum Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Model Alexandra Negrilă

Locatie Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Credit & Copyright Etnotique * All rights reseved

24 noiembrie 2019

Portul Popular din subzona Topolog- zona Argeș

Subzona Topologului ( Jud Argeș), aflată între râurile Topolog și Olt, se diferențiază de zona etnografică Argeș prin portul cătrințelor. Deosebite ca formă, acestea, duc cu gândul la portul popular din jud Vâlcea, structura lor fiind asemănătoare. La limita dintre zonele Topolog și Argeș, despărțirea dintre costumul cu fotă și cel cu cătrințe nu este tranșantă. Pe o porțiunea variabilă, ele interferează.

Ia, reprezintă piesa formată din ciupag ( termenul local al cămășii ) și poale, întotdeauna cusute împreună. Diferența de termeni față de alte zone etnografice,unde poalele sunt separate iar cămașa poartă numele de ie, se face de la sat la sat. Dacă în unele regiuni, ciupagul este considerat partea superioară a iei, în altele, termenul de ciupag este folosit pentru ,,ciupagul din față’’ și ,,ciupagul din spate’’.

Partea de sus a iei, este făcut din material uniform, adică aceeași pânză se folosește la piepți, spate, mâneci și guler. Pentru poale se folosește deseori o pânză dintr-o calitate mai slabă. Ia încrețită la gât se înscrie în sistemul de decor cu altiță, râu și încreț, opulența decorului găsindu-se la majoritatea iilor. Coloritul roșu-cireșiu este specific Argeșului și Topologului.

Mâneca răsfrântă a iei, probabil influnețată de moda Transilvaniei de Sud, este diferită față de de celelalte zone ale județului Argeș, unde de obicei, volanul sau bentița sunt prezente.

Costumul din zonă are multe elemente caracteristice, în primul rând prin prezența fotei de mici dimensiuni și a cătrinței din față. ,, Zăvelca de Argeș’’ este formată din două piese, una îngustă în față și una lată în spate care îmbracă coapsele, acoperind în parte zăvelca din față. Ornamentața este întotdeauna geometrică, dând impresia unui grilaj. Ornamentul cusut, niciodată țesut, prezența telului și a firului metalic oferă un echilibru între partea superioară și cea inferioară a costumului. Motivele de pe cele două piese sunt asemănătoare în unele sate, în timp ce în altele acestea se găsesc răzleț.

Costum Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golești

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Model Lili Sumănaru

1 noiembrie 2019

Portul Popular din zona Râmnicu Sărat

Portul popular din zona Buzău se integrează în unitatea de ansamblu a costumului popular specific regiunilor subcarpatice de sud, distingandu-se în același timp prin trăsăturile distinctive, ornamentale și cromatice.

Aflându-se la interferența marilor provincii istorice ale României : Țara Românească, Moldova și Transilvania, portul popular de aici se distinge prin elemente remarcabile ca valoare documentară și artistică.

Costumul popular are în zona Buzău o structura bine definită, cu două mari arii : montană și submontană. Prima zona cuprinde nordul cu satele Bisoca, Neculele, Chiojdu, Gura Teghii etc. și zona de câmpie adică de sud cu satele: Berca, Pietroasele, Pogoanele, Ziduri etc.

În Nord se distinge o zona cu totul aparte, aflată la granițele zonei de nord, sud și a Tării Vrancei, anume Râmnicu Sărat care iese în evidență prin găteala capului și a prezenței fotei bogat ornamentate.

Găteala capului la costumul de sărbătoare era formată din maramă țesută din borangic cu ornamente realizate în alesătură la cele două capete. La vechea formă, la capete exista un registru decorativ cu șiruri de elemente geometrice ce amintesc de zona Bran. În trecut, la costumul de sărbătoare a existat o piesă aparte, anume fesul de culoare roșie,purtat în mai multe zone din sudul țării.

Cămașa se înscrie în tipicul cămășii mocănești a zonei de nord. Croiul vechi este cel al cămășii lungi, cu mâneca croită din gât și cu ansamblarea lățimilor de pânză care formează stanul și mânecile în jurul gătului, pe o bentiță. Altița este croită separat sau împreună cu mâneca. Cămășile bătrânești au deschizătura în față, iar cele mai noi într-o parte, pânza este din bumbac sau in iar partea de jos a mânecii se termină cu o brățară.

Dispunerea ornamentelor se face general prin altiță, încreț și râuri pe mânecă, tablele de pe piept și tablele din spate. Ornamentele sunt cusute cu lână sau arnici dintr-o singură culoare, în timp ce la încreț intervine o a doua, întotdeauna albă sau crem.

Ornamentele sunt geometrice, realizate în punct de broderie peste fire, cu firul lăsat buclat.

Fota, purtată peste poalele cămășii, este denumită local strecătoare sau în satele din nord catrință. Pentru toate variantele de zone este sunt țesute în patru ițe, cu fondul negru, registrele ornamentale dispuse la capetele din față, nu se leagă prea strâns, iar peste brâul țesut se leagă betele.

Pe dungile roșii alternează șiruri de elemente decorative bogate alese sau brodate cu lânică policromă. Același ornament apare și pe poalele fotei de jur împrejur. Apar de asemenea și dungile cu fir metalic.

Costum din Colectia Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Model Bianca Purcărea

Locație Muzeul Pomiculturii și Viticulturii Golesti

Credit & Copyright Etnotique * Toate drepturile rezervateMore

17 octombrie 2019

Portul popular din zona Muscel

Studiul portului popular din zona Arges a cuprins întotdeauna cele trei zone etnografice Arges, Muscel și Topolog. Diferențele între zona Argeș și cea a Muscelului sunt de cele mai multe ori minore, vizând în mare parte decorul. Pentru zona Topologului ,existența catrințelor ( cătrință și fotă/peșteman) reprezintă o primă marcă identitară în timp ce pentru Muscel si Argeș, fota de formă dreptunghiulară este cea mai întâlnită. Trebuie precizat ca zona de interferența a zonelor Argeș, Topolog, Dâmbovița au adoptat moda șortului cu peșteman puternic ornamentată.

Aria de răspândire a fotei cuprinde zona fostului județ Muscel, portul din această zona având faima de cel mai spectaculos din țară. Portul popular din Muscel a impresionat câțiva pictori renumiți din secolul XIX și în special pe Carol Popp de Szathmary, care a reușit să înfățișese diferite aspecte ale costumului de sărbătoare.

Marama din zona Muscel, numită local și cârpoi, are o lungime de 3-4 m și o lățime de până la 50 cm. Țesătura este fină, pe margine fiind întărită printr-un chenar, și în totalitate executată din borangic cu motivele ornamentale din mătase și fir metalic. Ornamentul acestora este constituit în mare parte de câmpuri îngradite în interiorul cărora se găsesc flori, numite florile din ștrangă.

Ia musceleană este puternic ornamentată, ea fiind formata din partea superioară și cea inferioară. Partea de jos are denumirea de poale. Partea de sus a iei, trupul, este făcut dintr-un material uniform, în timp ce poalele se folosește o pânză de calitate mai slabă. Pentru trupul iei este nevoie de 5 foi: una pentru piept,una pentru spate, două la mâneci, 0,5 la subțioara dreaptă și 0,5 la subțioara stângă. Pânza poate să fie din cânepă, in, bumbac sau borangic în diverse combinații, des folosită fiind și pânza cu margini.

În zona Muscel, mâneca este cam aceeași, atât cât privește forma ei general, cât și elementele ei constitutive. În ceea ce privește forma distingem trei tipuri : mâneca largă, mâneca cu manșetă și mâneca cu volan.

,, Banta” de la mânecă( cunoscută și sub numele de obinzică) nu este altceva decât rezultatul fixării cu o bentiță a unui vechi tip de mânecă, aproape dispărut în regiune, format prin încrețirea extremității mânecii cu ajutorul unei ațe.

Al doilea tip de ie pe care îl vom urmări este tipul iei cu volan.În regiune ea se prezintă sub două variante și anume una cu bentiță la încrețitură și alta având la încrețuri doar o ață care se strânge. Mâneca cu volan are denumiri ( fodor) care indică din ce regiune s-a exercitat influența și anume sudul Transilvaniei.

Tipul de mânecă largă se întâlnește sub două variante și aceasta ne arată fără îndoială nu numai o formă locală de mânecă largă dar și o formă de mânecă largă care s-a modificat sub influențele venite din Transilvania. Cele două tipuri, tipul volan și mâneca largă trebuie considerate împreună.

Câmpurile ornamentale acoperă pieptul, altița, mâneca și gulerul. În general se observă folosirea linei drepte pentru realizarea ornamentelor.La cusut de folosește arniciul, mătasea și lâna, firul metalic și uneori chiar telul. Ia de sărbătoare din Muscel este în armonie cu piesa de port cu care se poartă, și anume cu fota, care la rândul ei apare încărcată de decor.

Motivele ornamentale folosite sunt comune cu motivele întâlnite uneori și în alte regiuni, însă gradul de ornamentare repetitiv, lăsând foarte puțin spațiu alb, este specific Muscelului.

Motivul decorativ fuști seamănă cu crestăturile în lemn, pe care e posibil să le imite, cu niște colți sau triunghiuri înșirate de o parte și de alta a unei fâșii care de asemenea este ornamentată. Motivul stâlpi este asociat cu motivul fundățenii creți. Alte motive frecvente: ciarba, rânduri de știuci,curcanul, suveicuța, șerpeasca, melcul, mușcate pe rânduri, cârliga,boboaca, potcovița, craca măciucii,roți, cârlige, șerpi etc.

Fota este reprezentată de două tipuri: tipul primar ( o singură culoare) și tipul ornamentat. Forma acestei piese este o fășie lungă de stofă înfășurată în jurul corpului, de la talie în jos. Pornită de la ornamentul de simple vărgi la căpătâie, s-a dezvoltat într-o piesă cu o ornamentație ce se întinde pe căpătâie și la poale,, varga de la poale” . Specific Muscelului în decorul fotei este părăsirea orientării în dungi verticale prezentând astăzi o suprafață compactă, omogenă, încărcată cu fir.

Brâul roșu încinge talia peste cămașă iar betele se leagă peste fotă.

Costume din Colectia Muzeului Viticulturii si Pomiculturii Golesti

Photographer Ileana Radulescu.Photography

Locatie Muzeul Pomiculturii si Viticulturii Golesti

Model Lili Sumănaru

Credit & Copyright Etnotique

28 iunie 2017

Velinta Teleormaneana

Velințele fac parte din categoria textilelor de interior și sunt rodul mâinilor harnice ale femeii teleormănene, care pe lângă grija familiei, a creșterii copiilor, a muncii în agricultură, țeseau la războiul de țesut velințe, scoarțe, cergi, ștergare, pânza pentru cămăși. Meşteşugul ţesutului, dobândit printr-o îndelungată tradiţie, făcea ca țesătoarele să lucreze piese în diferite tehnici şi în diferite compoziţii ornamentale, într-o cromatică armonioasă, obţinută din vopsele vegetale. O fată nu se putea căsători până nu știa a țese. Torsul și țesutul au fost meșteșuguri țărănești care au cunoscut o perioadă de maxima dezvoltare în Teleorman la sfârșitul secolului al XIX-lea și au creat o adevărată „artă națională” prin autenticitatea și valoarea artistică a pieselor. Participând la Expoziția internațională de la Paris din 1889, Teleormanul s-a remarcat prin numărul, varietatea și calitatea produselor expuse cum ar fi: velințe, pânză, ștergare, căpătâie, brâie, cămăși de borangic, zăvelci, etc.

Textilele de interior împodobeau interiorul locuinței țărănești, având în același timp o dublă funcție: practică și decorativ-ornamentală. Ele definesc o anumită concepție stilistică, caracteristică stilului decorativ al interiorului locuinței țărănești din Teleorman. În alte zone ale țării, mobilerul bogat decorat conferă alături de piesele textile atribute estetice locuinței tradiționale, însă în Teleorman mobilierul sobru constituie doar un fundal pe care se etalează petele de culoare ale țesăturilor. Spațiul de locuit în Teleorman se caracterizează printr-o mare sobrietate, exprimând o anumită filozofie despre viață, potrivit căreia pământul este bogația cea mai de preț. Puținătatea elementelor decorative de pe mobilier, nuanțele potolite ale țesăturilor de interior, lipsa ceramicii cu caracter decorativ-ornamental imprimă locuinței tradiționale simplitate, amintind de vechile civilizații.

Textilele din lână sunt ţesute fără excepţie în războiul orizontal, pe spete ce nu depăşesc de obicei 0,80 m. Cea mai simplă ţesătură a fost cerga, confecţionată din cânepă de calitate inferioară, ţesută în patru iţe şi formată din două sau trei foi, lungi de 5 – 5,50 m. În zestrea fiecărei fete trebuia să intre în mod obligatoriu o cergă (folosită pentru a fi pusă pe fundul căruței depășind laturile acesteia ca să ajungă să acopere și încărcătura de cereale, ferind-o în același timp de ploaie sau vânt) şi două – trei aşternuturi. Aşternuturile, confecţionate din lână, sunt țesături groase și sunt compuse din două foi cusute pe mijloc. Ele erau folosite pentru învelit sau acopereau paturile din locuinţa ţărănească în zilele de sărbătoare. Acestea sunt țesute în patru ițe din lână dărăcită și toarsă mai răsucit pentru urzeală și mai puțin răsucit pentru băteală. Uneori urzeala acestui tip de țesături era din cânepă sau bumbac. Decorul acestora se compunea dintr-o alternanţă de vărgi multicolore mai late sau mai înguste sau de lăţimi egale. Cu timpul, aceste vărgi simple au fost înlocuite cu alesături dispuse pe toată suprafața țesăturii. În colecția de țesături de interior a Muzeului Județean Teleorman sunt prezente și așternuturi cu decor floral.

Superioară aşternutului a fost considerată velinţa (numită şi scoarţă), deoarece se ţesea „lână în lână” sau lână cu urzeală din bumbac. Este alcătuită tot din două foi încheiate la mijloc și se punea deasupra patului, pe perete. Ele sunt decorate cu vărgi intercalate cu alesături cu motivele numite ”degete”, ”păpușa” sau ”zăluța”, efectul decorativ fiind realizat prin repetarea ritmică a vărgilor și a frizelor cu diferite alesături.

Tehnica de țesut a velințelor prezente în colecția Muzeului Județean Teleorman este cea în două și în patru ițe iar alesăturile sunt realizate în tehnica „peste fire” și „karamani”.

Cromatica acestor piese este vie dar odihnitoare, în nuanțe de roșu, verde, maron, alb, albastru, verde închis, verde deschis, mov, galben. Aceste culori erau obținute în gospodărie cu ajutorul coloranților vegetali; astfel din arborele des întâlnit în pădurile teleormănene – scumpia sau oțetarul – se obținea roșul aprins (din extractul de frunze) sau verzuiul (în amestec cu roibă) sau culoarea neagră (din frunze sau scoarță în amestec cu nuc, sovărf sau gorun). Din frunzele și scoarța de soc se obține culoarea galben, iar din frunzele de urzică se obține culoarea cafeniu.

Chiar dacă modul de împodobire a velințelor teleormănene este simplu, imaginația creatoare a femeilor neștiutoare de carte care au lucrat aceste țesături, a dat naștere la o serie de variante, unele dintre ele având o compoziție decorativă de mare rafinament. Ţesăturile din lână au fost considerate obiecte de mare valoare, trecute cu grijă în foile de zestre ale vremii şi moştenite din generaţie în generaţie în cadrul aceloraşi familii.

Luminița Gheorghe, etnograf, Muzeul Județean Teleorman

Photo Credit Ileana Radulescu.Photography

Piese din Muzeul Judetean Teleorman

1 2