Velințele fac parte din categoria textilelor de interior și sunt rodul mâinilor harnice ale femeii teleormănene, care pe lângă grija familiei, a creșterii copiilor, a muncii în agricultură, țeseau la războiul de țesut velințe, scoarțe, cergi, ștergare, pânza pentru cămăși. Meşteşugul ţesutului, dobândit printr-o îndelungată tradiţie, făcea ca țesătoarele să lucreze piese în diferite tehnici şi în diferite compoziţii ornamentale, într-o cromatică armonioasă, obţinută din vopsele vegetale. O fată nu se putea căsători până nu știa a țese. Torsul și țesutul au fost meșteșuguri țărănești care au cunoscut o perioadă de maxima dezvoltare în Teleorman la sfârșitul secolului al XIX-lea și au creat o adevărată „artă națională” prin autenticitatea și valoarea artistică a pieselor. Participând la Expoziția internațională de la Paris din 1889, Teleormanul s-a remarcat prin numărul, varietatea și calitatea produselor expuse cum ar fi: velințe, pânză, ștergare, căpătâie, brâie, cămăși de borangic, zăvelci, etc.
Textilele de interior împodobeau interiorul locuinței țărănești, având în același timp o dublă funcție: practică și decorativ-ornamentală. Ele definesc o anumită concepție stilistică, caracteristică stilului decorativ al interiorului locuinței țărănești din Teleorman. În alte zone ale țării, mobilerul bogat decorat conferă alături de piesele textile atribute estetice locuinței tradiționale, însă în Teleorman mobilierul sobru constituie doar un fundal pe care se etalează petele de culoare ale țesăturilor. Spațiul de locuit în Teleorman se caracterizează printr-o mare sobrietate, exprimând o anumită filozofie despre viață, potrivit căreia pământul este bogația cea mai de preț. Puținătatea elementelor decorative de pe mobilier, nuanțele potolite ale țesăturilor de interior, lipsa ceramicii cu caracter decorativ-ornamental imprimă locuinței tradiționale simplitate, amintind de vechile civilizații.
Textilele din lână sunt ţesute fără excepţie în războiul orizontal, pe spete ce nu depăşesc de obicei 0,80 m. Cea mai simplă ţesătură a fost cerga, confecţionată din cânepă de calitate inferioară, ţesută în patru iţe şi formată din două sau trei foi, lungi de 5 – 5,50 m. În zestrea fiecărei fete trebuia să intre în mod obligatoriu o cergă (folosită pentru a fi pusă pe fundul căruței depășind laturile acesteia ca să ajungă să acopere și încărcătura de cereale, ferind-o în același timp de ploaie sau vânt) şi două – trei aşternuturi. Aşternuturile, confecţionate din lână, sunt țesături groase și sunt compuse din două foi cusute pe mijloc. Ele erau folosite pentru învelit sau acopereau paturile din locuinţa ţărănească în zilele de sărbătoare. Acestea sunt țesute în patru ițe din lână dărăcită și toarsă mai răsucit pentru urzeală și mai puțin răsucit pentru băteală. Uneori urzeala acestui tip de țesături era din cânepă sau bumbac. Decorul acestora se compunea dintr-o alternanţă de vărgi multicolore mai late sau mai înguste sau de lăţimi egale. Cu timpul, aceste vărgi simple au fost înlocuite cu alesături dispuse pe toată suprafața țesăturii. În colecția de țesături de interior a Muzeului Județean Teleorman sunt prezente și așternuturi cu decor floral.
Superioară aşternutului a fost considerată velinţa (numită şi scoarţă), deoarece se ţesea „lână în lână” sau lână cu urzeală din bumbac. Este alcătuită tot din două foi încheiate la mijloc și se punea deasupra patului, pe perete. Ele sunt decorate cu vărgi intercalate cu alesături cu motivele numite ”degete”, ”păpușa” sau ”zăluța”, efectul decorativ fiind realizat prin repetarea ritmică a vărgilor și a frizelor cu diferite alesături.
Tehnica de țesut a velințelor prezente în colecția Muzeului Județean Teleorman este cea în două și în patru ițe iar alesăturile sunt realizate în tehnica „peste fire” și „karamani”.
Cromatica acestor piese este vie dar odihnitoare, în nuanțe de roșu, verde, maron, alb, albastru, verde închis, verde deschis, mov, galben. Aceste culori erau obținute în gospodărie cu ajutorul coloranților vegetali; astfel din arborele des întâlnit în pădurile teleormănene – scumpia sau oțetarul – se obținea roșul aprins (din extractul de frunze) sau verzuiul (în amestec cu roibă) sau culoarea neagră (din frunze sau scoarță în amestec cu nuc, sovărf sau gorun). Din frunzele și scoarța de soc se obține culoarea galben, iar din frunzele de urzică se obține culoarea cafeniu.
Chiar dacă modul de împodobire a velințelor teleormănene este simplu, imaginația creatoare a femeilor neștiutoare de carte care au lucrat aceste țesături, a dat naștere la o serie de variante, unele dintre ele având o compoziție decorativă de mare rafinament. Ţesăturile din lână au fost considerate obiecte de mare valoare, trecute cu grijă în foile de zestre ale vremii şi moştenite din generaţie în generaţie în cadrul aceloraşi familii.
Luminița Gheorghe, etnograf, Muzeul Județean Teleorman
Photo Credit Ileana Radulescu.Photography
Piese din Muzeul Judetean Teleorman
