A fost o dată un împărat și-a avut doi feciori, pe Cucu și pe Ștefan. Amândoi cu părul de aur, pe umeri doi luceferi, pe piept semnul Lunii și al Sorelui, iar fața lor strălucea ca piatra cea scumpă.
Împăratul a pornit la un război mare, din care nu s-a mai reîntors căci dușmanii l-au omorât. Înainte de a pleca împăratul la acel război a zis fiilor săi <<Ascultați fiilor ce vă spun! Eu mă duc la război, iar voi rămâneți în pace cu mama voastră și de cumva s-ar întâmpla, ca eu să mor în acest război mare, atunci în locul meu vei urma tu fiule Cucu>>.
.
După sfârșitul bătăliei auzind împărăteasa despre moartea soțului ei, îndată strânse sfatul mare și întări în scaunul împărătesc pe fiul ei Cucu, precum lăsase tatăl său. Lui Ștefan însă nu îi păru bine de aceasta și începu a pismui pre fratele său. Văzând acestea, mama lor încercă din răsputeri a-i împăca; însă toate fură în deșert, căci nici unul nu voia decât împărăția ori moartea.
Au ajuns să se lupte cei doi frați, iar Ștefan îl învinge pe fratele său Cucu, și-l alungă de pe scaunul împărătesc . Atunci auzind despre aceasta tatăl lor, care se afla în lumea albă, scrie o carte și dând-o Corbului , îl slobozi pe Buricul Pământului , să iasă afară în lumea cea nouă cu cartea și să o dea feciorului său acum împărat.
Dar Ștefan nu băgă în seamă nici înfruntările tatâne-lui, că nu face bine și așa lucrul rămase ca mai înainte. Mama lor supărată foarte s-a bolnăvit greu și înainte de a muri cheamă pe amândoi fii la sine și încearcă încă o dată a-i împăca. Văzând și de astă dată, că sfatul ei părintesc nu-l primesc, le zise:<<Dacă nu mă ascultați voi pe mine, eu vă blestem cu lacrimi în ochi și cu limbă de moarte, ca Dumnezeu să vă despartă, pe unul la Răsărit și pe celălalt la Scăpătat, și oricât veți încerca a vă întâlni, să nu vi se împlinească această cerere a voastră!>> Zicând acestea, împărăteasa muri, iar pisma dintre cei doi frați urmă și mai departe.
Nu mult după aceea pe cei doi frați, începu a-i dojeni conștiinta din lăuntru- aveau vise grele în care tatăl și mama lor vorbeau cu dânșii, că nu este bine ce au făcut. Atunci ei își aduseră aminte de blestemul mamei lor și așa Ștefan chemă pe fratele său la sine pentru a se împăca. Văzând mama lor, că deși târziu, totuși s-au putut ierta unul pe altul, se îndură a le ușura cumva blestemul, și așa ceru de la Smeii din ceia lume, ca pre ambii frați să-i prefacă în două păsări; Ștefan să rămână în lumea cea nouă, iar Cucu să fie adus în lumea albă la tatăl și la mama sa. Amândoi aveau pene de aur și piatră scumpă, Ștefan de păcatul călcării vorbei tatălui, și de blestemul mamei s-a cernit în pene negre.
Aceasta s-a și întâmplat, iar Ștefan e pasărea de la noi, care cântă <<Cucu Cucu>> și strigă pe frete-său din ceia lumea, iar acela de acolo răspunde <<Ștefan Ștefan>>.
Articol scris de: Horatiu Silviu Ilea
Sursa:Simion Florea Marian, Ornitologia poporană română, Tom I, Tipografia lui R. Eckhardt, Cernăuţi, 1883, 11.
Text : drd Horatiu Silviu Ilea – Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti
