Y

A doua din ciclul celor trei zile de mare sărbătoare ale noului an, Boboteaza este în primul rând o sărbătoare creștină, dar care iese în evidență prin referirea constantă la păgânismul perioadei din care face parte. Reprezintă și ea momentul încheierii sărbătorilor de iarnă, mai bine zis, lustrația prin apă, purificarea generală ce urmează în urma alungării tuturor foțelor ostile, malefice, care și-au făcut  de cap în perioada sărbătorilor de iarnă. De aceea, se spune, acesta este momentul când dispar de pe fața pământului( temporar), diavolii,strigoii, asociați uneori cu dezlănțuirile furtunoase ale viscolelor iernii, marcând o trecere timidă către celălalt anotimp.

Își fac simțită prezența binefăcătoare lupii ( care numai până la Bobotează pot să facă rău oamenilor), apărând de astă dată ca instrumente punitive divine, îndreptate împotriva demonilor sau a oamenilor. Într-un fel, putem spune că intrăm neoficial în noul sezon al Lupului, a cărui prezență se va face în curând simțită din ce în ce mai pregnant, în timpul Filipilor de iarnă. Valențele purificatoare ale apei sfințite în această zi se extind și asupra gospodăriei: apa de râu, agheasma etc. Poate alunga moroii, puricii, șerpii, lupii, bolile, dar poate stimula recoltele. În această zi, ca și în celelalte sărbători mari ale calendarului popular, sunt concentrate la scară mică toate aspectele semnificative ale vieții țăranului, în care cuvintele-cheie erau a stimula și a proteja. Iordănitul reprezintă varianta instituționalizată a acestor practici de popițiere, care nu se limitează doar la un simplu colind adresat celor ce poartă numele sfântului, ci tuturor membrilor conunității, care primesc astfel partea cuvenită de protecție sau de binecuvântare.

Un alt aspect important al acestei sărbători, bazat pe aceeași imagine, de hotar, graniță temporală între două anotimpuri ( deschiderea cerurilor),este susținut de numeroase credințe populare din domeniul meteorologiei: previziunile se bazează tocmai pe existența acestui moment de cotitură, pe întoarcerea către anotimpul călduros.

Tradiții

Se trag focuri de pușcă și de pistoale, la biserică, când ies preoții cu crucea spre a face agheasmă, zicând că picioarele Mântuitorului au fost pe acea lespede ce se află în apa Iordanului, pe care era făcut zapisul de greșeala lui Adam.Și când a călcat Mântuitorul pe ea, a pocnit și a huit, cum huiesc puștile acum la noi. Strigoii numai până la Bobotează umblă. Atunci când preotul strigă chiraleisa!, toate răutățile : lupi, strigoi, draci, toate pier și e anul curat pănă la Sfântul Andrei. Se crede că lupii dau asupra oamenilor numai până la Bobotează, de atunci însă încep să nu mai fie periculoși pentru oameni. Din momentul când au sfințit preoții apa, toate apele, atât cele curgătoare, cât și cele stătătoare, atât izvoarele cât și fântânile rămân sfințite, după unii, în decurs de două săptămâni, după alții, chiar șase săptămâni.

La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toți dracii ies din ape și rătăcesc pe câmp până ce trece sfințirea apelor. Și nimeni nu-i vede, afară de lupi, care se iau după dânșii și, unde-i ajung, acolo le și varsă mațele. Din cauza aceasta nu e bine să se lase în ziua de Bobotează cămăși și mai ales rufe întinse peste gard, căci se crede că, atunci când se împușcă, în decursul sfințirii, din puști, precum și când strigă oamenii după sfințirea apei chiraleisa, atunci Ucigă-l-Crucea  fuge și se ascunde sub dânsele.

Mai înainte vreme, când se muia crucile, se făcea copcă pe gârlă, ca și azi, și mergea Vodă cu alai la marginea Dâmboviței, cum merge și astăzi. După ce muia crucea, o lăsa în gârlă și doi sau mai mulți oameni se aruncau după dânsa. Cine o prinde, acela căpăta bacșiș bun de la Vodă. Astăzi nu se mai aruncă nimeni în apă după cruce. Cei ce se aruncau erau din cei bolnăvicioși cari tot piroteau pe picioare. După ce se aruncau, se făceau sănătoși tun.

Colindul cu Iordanul-Iordănitul

Încă din seara de 6 spre 7 Ianuarie se strâng mai mulți inși la o cârciumă și acolo mănâncă și petrec seara. Unul din tineri, și anume capul, care pe alocuri poartă numele de popă, duce căldărușa cu agheasmă, în care-și strâng banii, iar ajutoarele căpăteniei poartă unul pămătuful sau motocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni, și un altul poartă o țepușă de lemn, pe care au a strânge carne. Astfel umblă ei apoi noaptea sau dimineața prin sate cântând Iordanul, adică același cuvinte pe care le cântă și preotul în ajunul Bobotezei. Intrând în casă, iordănitorii iordănesc, adică stropesc, mai întâi pe toți membrii familiei, cu apă sfințită pe cap, iar după aceea, luându-i pe toți de-a rândul în brațe, îi ridică în sus de trei ori. În unele locuri stăpânul casei, dacă se simte puternic, cere căpeteniei să i se aducă un iordănitor a se lupta cu el. Luptându-te cu iordănitorii de întărești, dobândești putere, căci luptătorul iordănitor în timpul luptei este ajutat de Sf. Ioan și acesta dă în urmă putere și celui care s-a luptat cu iordănitorii.

Încurcarea cailor

De la biserică, alegându-se cei mai buni cai, ies la marginea satului și se iau la întrecere. În felul acesta își cunosc și caii de fugaci sau leneși. În Mehedinți, de Bobotează odinioară se încurcau caii. Câțiva tineri călare, având în mână un steag, mergeau pe la casele oamenilor, botezând steagul cu apa din fântână. După ce stropesc casa cu apă și aruncă tămâie pe acoperiș rostesc o urare de belșug și prosperitate. În Mehedinți, sătenii vin călare la preot, care, după ce sfințește apa din fântână, botează cu busuiocul atât oamenii, cât și caii, frumos împodobiți. Se face apoi o paradă prin tot satul. Noaptea copiii merg cu iordănitul, trecând din casă-n casă, cu găleți de apă și busuioc, pentru a stropi gazda, care-i răsplătește cu monezi aruncate în găleată.

Ardeasca

În unele părți ale Bucovinei era mai înainte datină ca tineretul să ia, după ce s-a sfințit apa la Iordan, câte un tăciune aprins din focul ce a fost făcut pentru aprinderea săcalușelor și să se întoarcă cu tăciunii aceștia într-un loc mai deschis și acolo, punând iarăși tăciunii la un loc, și mai punând încă paie și frunze uscate peste dânșii, făceau un foc mare. După aceasta, înconjurându-l din toate părțile,prindeau a juca în jurul lui. Iar când focul prindea a se potoli, atunci începea care dincotro a sări peste dânsul. Facerea focului acestuia, precum și jocul dimprejurul lui se numeau Ardeasca.

Sursă Antoaneta Olteanu Calendarele Poporului Român/ Editura Paideia 2000